Atac devastator la adresa petrecăreților din Giulești! I-a făcut praf în direct. Greșeala uriașă a vedetelor lui Cristiano Bergodi

Atac devastator la adresa petrecăreților din Giulești! I-a făcut praf în direct. Greșeala uriașă a vedetelor lui Cristiano Bergodi.

Florentin Petre a făcut mai multe comentarii la adresa jucătorilor care au petrecut în club după ce echipa lor pierduse.

Florentin Petre i-a făcut praf pe petrecăreți

Alexandru Albu și Andrei Borza au stârnit un scandal uriaș după meciul pierdut de Rapid la Iași. Cei doi fotbaliști nu au ținu cont de nimic și au mers să petreacă într-un club. Au fost suspendați și amendați, iar acum Cristiano Bergodi a anunțat că i-a reprimit în lot. 

Florentin Petre a vorbit despre comportamentul celor doi jucători.

“Au greșit copiii. Trebuie să fie și înțeleși, dar până la o anumită limită. Nu ai voie să faci așa ceva! Ori te duci organizat cu toată echipa, ori nu te duci deloc. În situația lor nu aveau ce să caute acolo. Drept dovadă, ei răspund consecințelor lor. Un jucător profesionist care știe ce înseamnă un club, o istorie, cum se investesc banii la Rapid nu poate să facă această greșeală. Și este o greșeală destul de importantă.

Acum când vor intra în echipă, chiar dacă vor fi iertați de antrenor, de conducere sau de colegi, fanii nu vor uita acel moment. În Giulești, fanii sunt destul de speciali și nu știu cum vor redresa situația”, a declarat Florentin Petre, pentru fanatik.ro.

Fostul jucător al celor de la Dinamo spune că el nu a făcut niciodată așa ceva.

“Eu nu am fugit niciodată din cantonament. Eram disciplinat. Și noi mai mergeam în cluburi, dar organizat după victorii. Nu la momente de acest gen. Aveam o viață și o disciplină foarte bine structurată.

Știam când să mă distrez, când să merg în club și să îmi drămuiesc fiecare moment din viață. Trebuie să știi când să faci lucrurile astea”, a mai spus Florentin Petre, pentru sursa citată mai sus.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed