Arde Dinamo! Zăvăleanu a declanșat un nou scandal cu Dorin Șerdean

Administratorul judiciar al lui Dinamo, Răzvan Zăvăleanu, a cerut respingerea contestației depuse de Dorin Șerdean.

Conducerea lui Dinamo și DDB au propus un nou plan de reorganizare a clubului.

Șase oameni împotriva planului de reorganizare de la Dinamo

Planul a fost contestat de șase entități, printre care Dorin Șerdean, Cornel Țălnar și societatea condusă de Nicolae Badea.

Răzvan Zăvăleanu a depus joi, pe 27 octombrie, o întâmpinare față de contestația lui Dorin Șerdean prin care acesta a solicitat respingerea aprobării Planului de reorganizare modificat în cadrul Adunării Creditorilor din 14 octombrie, a anunțat GSP.

Administratorul judiciar al lui Dinamo a cerut, cu această ocazie, și amendarea celui care a preluat pachetul majoritar de acțiuni de la spaniolul Pablo Cortacero „pentru exercitarea cu rea credință a drepturilor procesurale”.

„Conform concluziilor din raportul privind cauzele și împrejurările care au condus Dinamo 1948 SA la starea de insolvență, managementul defectuos al membrilor din conducerea Dinamo 1948 SA, respectiv Lotus Perfect Products SRL, Fernandez Cortacero Pablo Manuel și Couto Lago Alejandro, a fost cauza principală a intrării debitoarei în incapacitate de plată, ce a culminat cu deschiderea procedurii de insolvență la 28 iunie 2021.

Așadar, Dorin Șerdean controlează prin intermediul Lotus Perfect Products SRL debitoarea Dinamo 1948 S.A.

Ceilalți acționari care au votat în cadrul adunării generale a creditorilor se află într-o situație diferită, aceștia având drept de vot conform prevederilor din Legea nr. 85/2014

Întrucât domnul Dorin Șerdean deține doar 2,74% din categoria creanțelor salariale, respectiv 0,04% din totalul creanțelor înscrise la masa credală, acesta nu ar fi putut schimba decizia luată de către creditori chiar dacă legiuitorul nu i-ar fi interzis în mod expres dreptul la vot. Realitatea este că 97,44% din creditorii care au votat au aprobat Planul modificat”, se arată în întâmpinarea depusă de firma care se ocupă de insolvența lui Dinamo, RTZ & Partners, potrivit sursei citate mai sus.

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed