Apariția îndrăzneață a Georginei la prezentarea lui Ronaldo! Partenera superstarului a în fața a mii de saudiți cu capul descoperit!

E drept că în rest ținuta Georginei Rodriguez a fost una extrem de decentă și de culoare închisă, iar părul ei lăsat liber părea ca un acoperământ. Însă partenera lui Cristiano Ronaldo a părut extrem de îndrăzneață, a ieșit în fața a câteva zeci de mii de saudiți, stricți în ceea ce privește anumite reguli, cu capul descoperit.

Georgina împreună cu copiii au ieșit pe gazon, după ce Ronaldo a fost prezentat fanilor lui Al Nassr cu focuri de artificii și jocuri de lumini. S-au îmbrățișat și au părut o familie model.

Și totuși ziarele din Spania susțin că relația dintre cei doi s-a cam răcit în ultima vreme, iar până la ruptură ar mai fi un pas. Anul trecut, în aprilie, Georgina a născut gemeni, dar fiul ei și al lui Ronaldo a murit imediat, supraviețuind doar fetița.

De atunci, cei doi au pus nunta pe hold, iar după ultimele evenimente de la națională, situația s-ar fi complicat și mai tare. Lumea spune că ceea ce i-ar mai ține pe Ronaldo și Georgina împreună ar fi obișnuința și comoditatea, dar mai ales contractele de publicitate uriașe pe care le au semnate.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed