Anunţul momentului pentru vedeta celor de la FCSB! Selecţionerul i-a dat replica lui Octavian Popescu. Scandalul ia amploare

Anunţul momentului pentru vedeta celor de la FCSB! Selecţionerul i-a dat replica lui Octavian Popescu. Scandalul ia amploare. După declaraţiile jucătorului neconvocat la naţională, a venit rândul selecţionerului.

Octavian Popescu (20 de ani) s-a declarat uimit de faptul că nu a fost convocat la naționala U21.

Scandalul ia amploare!

Daniel Pancu (46 de ani), selecționerul reprezentativei de tineret, susține că fotbalistul roș-albaștrilor nu a meritat, în opinia lui, să fie convocat pentru duelul cu Albania din preliminariile Euro 2025.

„Sunt foarte bucuros de reacția lui Tavi Popescu, înseamnă că e viu și că își dorește să vină la echipa națională. El a zis că am ceva cu el. Doamne ferește! În meseria asta sunt exact ca doctorii care depun jurământul, sunt obligat să fiu imparțial. Dimpotrivă, iubesc jucătorii cu asemenea talent.

De exemplu, pasa pe care o dă aseară la primul gol, un exterior cu frână, alea doar Budescu le mai poate da în campionatul nostru. Nimeni nu mai poate să facă asta.

Ce pot să-i spun eu e că selecția a început pe 20 iulie, când am fost numit. De atunci urmăresc jucătorii. Am fost personal să-l văd la FCSB cu Iași (n.r. – 2-1), când a fost un pasager, un trecător, a făcut o plimbare timp de o repriză pe teren, la meciul de la Arad (n.r. – 1-2 cu UTA) privea cum adversarii finalizau și chiar marcau golurile victoriei. Dacă ar fi să facem selecția după un meci sau două…”, a declarat Pancu pentru GSP.

Daniel Pancu: „Pe poziția lui Octavian Popescu sunt 5 jucători de valoare”

Pancu a vorbit și despre jucătorii care îi are în vedere pentru pozitia lui Tavi Popescu.

„Vă dau un exemplu. După mine, cel mai nedreptățit jucător din zona de atac e Ianis Stoica. De două săptămâni e cel mai bun din zona de atac, dar a avut două luni înainte când n-a existat, n-a dat un șut la poartă. De unde să știu că nu revine iar la forma aia? Oricum, sunt jucători tineri, au fluctuații de formă.

Dar una peste alta sunt bucuros de reacția lui Tavi, înseamnă că echipa asta națională de tineret mai înseamnă ceva pentru ei. Cu toate că la Euro nu i-am văzut să sufere de maniera asta. Am fost acolo și știu, nu doar pe teren, dar și în general, fotbaliștii n-au suferit așa în urma prestației de la Euro.

Repet, nu am nimic cu niciun jucător, iar pe cei cu talentul lui Tavi, îi iubesc. Nu am avut niciun conflict cu el, nicio discuție. Doar că pe poziția lui sunt 5 jucători de valoare. Rareș Ilie și Pitu joacă în străinătate, joacă pe poziția lui. Mai e și Baiaram.

Aici s-a cam făcut diferența, la selecția asta. Dar dacă Tavi joacă și e constant în evoluții, la următoarea acțiune va fi convocat. Prin natura meseriei nu am cum să am vreodată ceva personal cu un jucător.

Pentru mine contează doar evoluțiile din teren. Iar până la meciul cu Craiova, la Tavi erau mai multe momente negative în jocul lui. Le-am văzut personal pe stadion sau la televizor. Concluzionând, repet, pe mine m-a bucurat reacția lui”, a mai spus Pancu.

Lotul convocat de Daniel Pancu pentru partida Albania U21 – România U21

PORTARI: Răzvan Sava (CFR Cluj), Alexandru Borbei (Lecce / Italia), Alexandru Roșca (CSC Șelimbăr);

FUNDAȘI: Alexandru Pantea (FCSB), Dan Sârbu (Farul Constanța), Cristian Ignat (Mioveni), Răzvan Pașcalău (Lecce / Italia), Umit Akdag (Göztepe / Turcia), Matei Ilie (Padova / Italia), Andrei Borza (FC Rapid 1923), Costin Amzăr (Dinamo);

MIJLOCAȘI: Marius Corbu (Akademia Puscas / Ungaria), Robert Filip (CFR Cluj), Constantin Grameni (Farul Constanța), Cătălin Vulturar (Lecce / Italia), Cătălin Cîrjan (FC Rapid 1923), Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova), Rareș Pop (UTA Arad), Rareș Ilie (Lausanne / Elveția), Alexi Pitu (Bordeaux / Franța);

ATACANȚI: Adrian Mazilu (Farul Constanța), Louis Munteanu (Farul Constanța), Rareș Burnete (Lecce / Italia).FRF a anunțat cei 23 de jucători convocați de Daniel Pancu pentru acea partidă.

României va fi Albania, pe 12 septembrie, ora 19:30, în deplasare, la Elbasan.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed