Anunţul momentului despre Simona Halep! Nu s-a mai abţinut şi a dat cărţile pe faţă. Ce i-a transmis chiar înaintea procesului

Anunţul momentului despre Simona Halep! Ana Bogdan nu s-a mai abţinut şi a dat cărţile pe faţă chiar înaintea procesului sportivei din Constanța.

Ana Bogdan (30 de ani, locul 63 WTA) a fost eliminată în primul tur de la Roland Garros de Camila Osorio (21 de ani, locul 86 WTA), scor 6-3, 3-6, 5-7. Meciul a durat 2 ore și 10 minute.

Ana Bogdan, după ce a fost eliminată de la Roland Garros

De acum, jucătoarea și-a propus să petreacă mai mult timp la antrenamente, Ana Bogdan dorindu-și să-și îmbunătățească performanțele sportive, precum și rezistența mentală.

„Mi-aș fi dorit tare mult să fie o zi bună azi și cu o victorie frumoasă. Însă o să mă reîntorc pe teren chiar în după-amiaza asta. Mi-am programat un antrenament.

Sunt niște lucruri la care aș vrea să lucrez. O să muncesc și o să mă reîntorc mai pozitivă și cu forțe proaspete. Nu așa de mult, am aflat aseară (n.r. că i s-a schimbat adversara) și am avut puțin timp la dispoziție să mă pregătesc.

Într-adevăr, pentru cealaltă, pentru că știam de mai multe zile, mă pregătisem mai bine. Am avut mai mult timp la dispoziție. Dar nu cred că asta a fost problema jocului.

Nu, nu m-am accidentat. E o mică rană, nimic deosebit. Cred că pur și simplu deciziile pe care le-am luat în acele puncte pe care le-am jucat nu au fost cele bune. Îmi doresc pe viitor să fie diferit și să iau deciziile cele bune ca să pot să închei meciul cu bine.

Sunt niște lucruri la care îmi doresc să lucrez, atât pe parte de tenis, cât și pe parte mentală. Probabil că durează puțin timp până se așează bine de tot acolo pentru că nicio schimbare nu cred că este ușoară și nu cred că dă rezultate atât de rapid, peste noapte”, a afirmat Ana Bogdan, conform Eurosport.

Ana Bogdan: „Îmi pare foarte rău pentru Simona”

Ana Bogdan a vorbit și despre acuzațiile de dopaj care planează asupra Simonei Halep (31 de ani, locul 35 WTA), aceasta spunând că la French Open se simte lipsa celei mai titrate jucătoare de tenis din România.

„Îmi pare foarte rău pentru Simona, pentru ceea ce se întâmplă în viața ei. Sincer, mi-aș dori să se rezolve cât mai repede și să o revedem cu toții pe teren. Acolo unde face ceea ce îi place, ceea ce iubește.

Sincer, nu știu, și în trecut când n-a fost ea odată la Roland Garros și nu a jucat aici, chiar i-am zis că nu este la fel fără ea. Așa că îmi doresc să revină cât mai repede pe teren și să fie bine”, a mai afirmat Ana Bogdan.

Simona Halep a fost suspendată din tenis după ce a fost găsită dopată cu Roxadustat la US Open 2022. Mai nou, românca este acuzată și de o încălcare separată a Programul Antidoping, asta după ce au fost constatate nereguli în pașaportul său biologic.

Distribuie articol:

COMENTARII

3 COMENTARII

  1. Tu , Ana , chiarctrebuie să lucrezi un pic la mental…Suțin tot ce ai spus privind suspendarea Simonei.Simona nu a facut si nu va face ce sustin globaliștii din tenisu mondial!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed