Anunțul momentului despre Ana Bogdan! Organizatorii de la Wimbledon au făcut totul public. Este oficial. Organizatorii au făcut public programul primei zile de concurs, iar România va fi reprezentată şi de Ana Bogdan (61 WTA).
În perioada 3-16 iulie, va începe cea de-a 136-a ediție a turneului de Grand Slam desfășurat la All England Lawn Tennis and Croquet Club din Londra.
Anunțul momentului despre Ana Bogdan!
Meciul se va disputa între Ana Bogdan și Ludmilla Samsonova (Rusia, 15 WTA), pe terenul 17, de la ora 13:00. Cele două nu s-au mai confruntat pana acum într-un meci oficial.
Pe tabloul de simplu regăsim alte trei nume româneşti, Irina Begu (29 WTA), Sorana Cîrstea (36 WTA) și Jaqueline Cristian (133 WTA).
Duelurile vor fi în felul urmator: Irina se va duela cu Rebecca Marino (Canada, 83 WTA), Sorana, faţă în faţă cu Tatiana Maria (Germania, 58 WTA), iar Jaqueline o va întâlni pe Lucia Bronzetti (Italia, 65 WTA).
Campionul masculin en-titre Novak Djokovic (Serbia, 2 ATP) se va duela pe Terenul Central, de la ora 15:30, cu argentinianul Pedro Cachin (67 ATP).
În concursul feminin, campioană en-titre este Elena Rybakina (Kazahstan, 3 WTA), cea care va debuta marți, împotriva americancei Shelby Rogers (46 WTA).
Pe arena principală, vor avea loc în prima zi la Wimbledon, înca două meciuri de elită, Venus Williams (SUA) – Elina Svitolina (Ucraina) și Jannik Sinner (Italia) – Juan Manuel Cerundolo (Argentina).
Atât Venus, care a triumfat de cinci ori în carieră la Wimbledon, cât și Elina, revenită în circuit după concediul postnatal, au primit wild card din partea organizatorilor.
Wimbledon – Monday schedule pic.twitter.com/94HtJfTlPa
— Michal Samulski (@MichalSamulski) July 1, 2023
Pe terenul 2, luni la ora 15:00, o avem pe Iga Swiatek, înfruntând-o pe Lin Zhu (China). Apoi, pe acelaŞi teren, se vor mai desfăşura partidele Nick Kyrgios (Australia) – David Goffin (Belgia) și Coco Gauff (SUA) – Sofia Kenin (SUA).
Meciurile de la Wimbledon pot fi urmărite la TV pe programele Eurosport.