Diletta Leotta, jurnalista DAZN, și Loris Karius trăiesc o poveste de amor din octombrie 2022. Și-au oficializat relația toamna trecută, iar ieri și-au surprins admiratorii cu un anunț.
Cea mai sexy jurnalistă din lume a postat filmulețul emoționant pe pagina ei de Instagram, și a strâns sute de mii de like-uri în doar câteva ore.
”Vrem să vă comunicăm un lucru… dar voi știați deja, nu? Explodăm de bucurie! Noi și burtica mea.”, a fost mesajul cu care Diletta a însoțit clipul, anunțându-și astfel admiratorii că ea și Karius vor deveni părinți.
Frumoasa prezentatoare este îmbrățișată de iubitul ei, portarul lui Newcastle, al cărui debut s-a înregistrat abia acum, în februarie, chiar în finala Cupei Ligii Angliei, cu Manchester United.