Elisabeta Lipă a fost numită în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale pentru Sport, printr-o decizie a prim-ministrului Marcel Ciolacu.
Confirmarea a venit marți, 20 iunie, când decizia a fost publicată în Monitorul Oficial.
Anunțul a fost făcut pe pagina de Instagram a Ministerului Sportului. Agenţia Naţională pentru Sport a fost înfiinţată prin OUG nr. 59/2003, adoptată în cadrul şedinţei din data de 15 iunie a Guvernului României.
„Doamna Elisabeta Lipă a fost numită în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale pentru Sport, printr-o decizie a prim-ministrului Marcel Ciolacu. Decizia a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial. Agenția Națională pentru Sport a fost înființată prin OUG nr. 59/2003, adoptată în cadrul ședinței din data de 15 iunie a Guvernului României, urmând ca, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, instituția nou-înființată să propună Guvernului spre adoptare proiectul actului normativ pentru reglementarea măsurilor privind organizarea și funcționarea sa. Ulterior, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ care reglementează organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Sport, se vor încheia protocoalele de predare-preluare”, se arată în comunicatul de presă.
Agenţia Naţională penyru Sport s-a înfiinţat după desfiinţarea Ministerului Sportului condus în ultimii doi ani de Eduard Novak.
În momentul în care a aflat ce i se pregătește, Novak a reacționat pe pagina sa oficială.
„RIP SPORTUL ROMÂNESC (Odihnească-se în pace, sportul românesc)”, a scris ciclistul.