Anunț de ultimă oră. Nice i-a decis soarta lui Rareș Ilie. Ce se întâmplă cu fostul rapidist

Rareș Ilie pare că nu mai intră în planurile lui Lucien Favre pentru partea a doua din campionat. Presa din Franța a anunțat că antrenorul a decis deja pe ce jucători se va baza, iar fostul rapidist nu se numără printre aceștia.

Potrivit Onze Mondial, Nice ar vrea să-l împrumute pe român la o altă echipă din Ligue 1.

„Nice ar putea trimite doi fotbalişti sub formă de împrumut. Pe Bilal Brahimi l-ar primit cu braţele deschise mai multe cluburi din Ligue 1, situaţie în care se află şi Rareş Ilie”, au notat francezii.

Fostul jucător al Rapidului a jucat ultima dată pentru Nice pe 9 noiembrie. Atunci a intrat un minut contra lui Ajaccio. În total, internațional român a prins 367 de minute la clubul francez, în opt meciuri.

Rareș Ilie are contract cu francezii până în 2027.

Ce spunea Rareș Ilie despre Nice

Românul a acordat un interviu pentru Orange Sport în care vorbea despre cum a reușit să se acomodeze în Franța.

”M-am acomodat cât de cât, e total diferit de ce e acasă, dar uşor-uşor sper să mă impun şi aici cât mai repede. Nu m-am aşteptat ca prima ligă franceză să fie destinaţia unde voi ajunge eu, dar sunt fericit. N-am cum să nu fiu fericit şi muncesc în continuare.

E un campionat mai tare decât mă aşteptam. E diferit faţă de ce știam, e ridicat, jucătorii sunt mult mai puternici, mult mai rapizi, dar uşor-uşor voi ajunge la nivelul ăla fizic pentru că, în rest, cred că mă descurc”, declara fotbalistul pentru Orange Sport.

Distribuie articol:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

# Echipă MJ V E Î GM GP DG P
1 Botoșani 0 0 0 0 0 0 +0 0
2 CFR Cluj 0 0 0 0 0 0 +0 0
3 Dinamo Bucureşti 0 0 0 0 0 0 +0 0
4 FCSB 0 0 0 0 0 0 +0 0
5 FCV Farul Cons… 0 0 0 0 0 0 +0 0
6 Hermannstadt 0 0 0 0 0 0 +0 0
7 Oţelul 0 0 0 0 0 0 +0 0
8 Petrolul 52 0 0 0 0 0 0 +0 0
9 Politehnica Iași 0 0 0 0 0 0 +0 0
10 Rapid 0 0 0 0 0 0 +0 0
11 Sepsi 0 0 0 0 0 0 +0 0
12 U Craiova 1948 0 0 0 0 0 0 +0 0
13 UTA Arad 0 0 0 0 0 0 +0 0
14 Universitatea Cluj 0 0 0 0 0 0 +0 0
15 Universitatea … 0 0 0 0 0 0 +0 0
16 Voluntari 0 0 0 0 0 0 +0 0

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari