Anunţ crucial pentru Ianis Hagi! S-a decis viitorul tricolorului. Dezvăluiri din interior, despre plecarea mijlocașului român.
Ianis Hagi este în centrul atenției, în Scoția! Mijlocașul celor de la Rangers face valuri în presa din Marea Britanie, după ce s-a vehiculat că acesta îi va părăsi pe „The Gers”.
Ianis Hagi, cap de afiș în Scoția
Ianis Hagi este cap de afiș în Scoția! Jurnaliștii scoțieni au discutat pe seama acestui subiect. Aceștia cred că fiul „Regelui” a trecut printr-o perioadă destul de grea și are nevoie de răbdare, pentru a ajunge din nou la forma de altă dată.
„Hagi și Matondo sunt doi jucători de valoare pe piața transferurilor, fără îndoială. Nu cred că este un secret faptul că va trebui ca Rangers să își autofinanțeze o parte din reconstrucție, așa că este posibil ca unii jucători să fie nevoiți să plece.
De asemenea, cred că este corect să spunem că niciunul nu a profitat de oportunități, dar în cazul lui Hagi este diferit. El a avut o accidentare gravă și are nevoie să se recupereze. Nu cred că Rangers se grăbește să-l vândă, dar dacă vine o ofertă atractivă, Ianis poate avea o decizie de luat”, a spus jurnalistul Stevie Clifford, potrivit Rangersview.
Românul poate pleca de la Rangers
Românul poate pleca de la Rangers! Inițial, formația din Spania, Celta Vigo, era singura echipă care dorea să îl transfere pe fotbalistum român.
Acum se pare că și turcii de la Galatasaray sunt interesați de serviciile mijlocașului, potrivit publicației Hurryiet. Cei de la Rangers doresc în schimbul lui Ianis suma de aproximativ 3,5 milioane de euro, precizează sursa citată anterior.
În acest sezon, fiul „Regelui” a adunat doar 205 minute pentru formația din Scoția, din cauza accidentării cumplite care l-a ținut departe de teren.