Anunţ clar după plecarea lui Ivaylo Petev de la CSU Craiova! Înlocuitorul bulgarului a spus clar ce își dorește să facă pe banca oltenilor. Ce obiectiv are CSU Craiova în finalul sezonului.
Rămași fără tehnicianul Ivaylo Petev, oltenii au pus un interimar care să conducă echipa până la numirea unui nou antrenor. Dragoș Bon a făcut parte din staff-ul bulgarului, fiind cea mai bună decizie momentan.
Anunţ clar după plecarea lui Ivaylo Petev!
După plecarea lui Ivaylo Petev, Dragoș Bon (43 de ani) a rămas principal la CSU Craiova.
Tehnicianul a fost prezent joi la conferința de presă și a vorbit despre următorul meci, care se joacă vineri, de la ora 20:30, cu Farul.
”Suntem în fața unui joc important, pentru că vrem să ne consolidăm poziția a doua în clasament. Întâlnim o echipă care are o filosofie bine structurată. E cel mai dificil joc din punct de vedere tactic, Hagi are o filosofie proprie implementată de la început.
Totul este bine pus la punct. Sperăm să ne ridicăm la așteptările suporterilor. Sper că la ora partidei să avem toți jucătorii apți, să aliniem cea mai bună formulă de start. Sperăm că am identificat punctele lor slabe și să profităm”, a declarat Dragoș Bon.
Rezultate negative din ultimele etape au dus la încetarea colaborării cu tehnicianul bulgar..
Prima înfrângere a fost pe teren propriu cu Oțelul Galați, care a eliminat-o pe CSU Craiova din Cupa României în sferturilor de finală. Trei zile mai târziu, craiovenii au pierdut în Superliga 0-2, cu FCSB și a rămas la 10 puncte în spatele liderului.