Timpul trece și nu l-a iertat nici pe antrenorul care a produs cea mai frumoasă emoție și cel mai prețios trofeu din fotbalul românesc – Cupa Campionilor Europeni, cu Steaua București, la Sevilla, pe 7 mai 1986.
Emeric Ienei n-a fost uitat în ziua în care a împlinit 86 de ani. Doar că bătrânețea e haină grea și cum abia se mai deplasează, în ultima vreme, nea Imi, cum îi spun cu drag foștii săi elevi, e o apariție rară. Ienei a avut totuși o intervenție în direct, la Digi Sport.
Am reușit să-i fac pe aceștia, vorbind cu ei prietenește, chiar cu niște cuvinte fotbalistice și i-am convins că sunt buni și că pot câștiga și că pot aduce României o cupă foarte, foarte importantă”, a spus Ienei, la Digi Sport.
Vasilica Tastaman, prima soție a lui Ienei
Lui Ienei i-au rămas amintirile. Și bucuriile pe care i le mai fac nepoții. Soția, Ileana, fostă sportivă și ea, s-a stins acum doi ani, iar venerabilului antrenor îi sunt aproape copiii. Are o fiică de la Ileana, Cristina, și pe Călin, băiatul pe care-l are cu o actriță celebră în România.
Cu Vasilica Tastaman, ”femeia fatală a României”, cum i s-a spus actriței, Emeric Ienei a fost căsătorit timp de zece ani. Au divorțat, dar ”lordul” nu și-a vorbit de rău niciodată fosta soție, pe mama fiului său. Deși s-au tot țesut legende, că l-ar fi înșelat cu Gheorghe Dinică și chiar că l-a părăsit pentru următorul ei soț, Dan Tufaru.
Vasilica a fost diva blondă, cu părul ondulat, de o frumusețe uluitoare, cu un chip angelic şi cu o siluetă perfectă. Era tot timpul o apariție și a bifat filme care s-au bucurat de un imens succes la public: „B.D. în alertă”, „Eu, tu şi Ovidiu”,, „Nea Mărin miliardar”, „Veronica”, „Grăbeşte-te încet” şi multe altele.