Angel Di Maria a semnat cu Juventus. Ce salariu va avea fostul jucător al lui PSG

Internaţionalul argentinian Angel Di Maria a semnat o înțelegere pe un an cu Juventus Torino, a anunţat vineri seara clubul italian. Argentinianul era liber de contract după ce a părăsit PSG.

„Angel Di Maria este de acum jucătorul echipei Juventus Torino”, a comunicat clubul din Serie A.

Atacantul, în vârstă de 34 de ani, care are şi cetăţenie italiană, a mai evoluat în Argentina (Rosario), Portugalia (Benfica), Spania (Real Madrid), Anglia (Manchester United), apoi în Franţa, la Paris Saint-Germain, unde a sosit în 2015.

Ce salariu va avea fostul jucător al lui PSG

Potrivit Gazzetta dello Sport, fotbalistul sud-american va încasa un salariu de 7 milioane de euro.

Angel Di Maria a evoluat începând din 2015 pentru PSG. Sezonul trecut a marcat 5 goluri şi a dat 9 pase decisive în cele 31 de meciuri jucate în toate competițiile.

Fotbalistul a decis să se retragă de la selecţionata Argentinei după Cupa Mondială din Qatar. A îmbrăcat de 121 de ori tricoul naţionalei Albiceleste, pentru care a marcat 24 de goluri.

Jucătorul argentinian va fi coleg la Juventus din sezonul viitor cu mijlocaşul francez Paul Pogba, aşteptat la rândul său la Torino.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed