Andrei Prepeliță a identificat problema. De ce nu a reușit FC Argeș să câștige meciul cu Hermannstadt

Hermannstadt este neînvinsă în SuperLiga după ce a câștigat și meciul din Trivale cu FC Argeș, scor 1-0. Andrei Prepeliță a identificat problemele jucătorilor săi din meciul cu sibienii.

„Am avut inițiativa, în a doua repriză am forțat și am avut ceva șanse de gol. Din păcate, o greșeală individuală și am primit acel gol. Poate Lato putea să fie mai aproape la acea fază, dar după nu a fost un șut imparabil.

A avut ocazii Garita, Ișfan, am avut, dacă eram puțin mai lucizi cred că puteam să rezolvăm meciul mai repede. Chiar și așa, nu trebuia să primim gol. I-am dat banderola lui Ișfan ca să fie o motivație în plus.

Dintre cei care au fost pe teren el era cel mai vechi. Nu m-am gândit să pun presiune pe el. El trebuie să fie concentrat meci de meci și să nu aibă fluctuații în evoluții.

Cestor este accidentat, și el și Bertrand. De asta nu au făcut parte din lot. Eu îmi doresc să mai vină un jucător, să vedem dacă conducerea e de acord. Nu am discutat cu Tamaș, am văzut doar ce a apărut în presă. E jucător sub contract. Lupta este strânsă în Liga 1, suntem la început”, a spus Andrei Prepeliță după meci.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed