România a revenit spectaculos pe finalul meciului cu Elveția din preliminariile EURO 2024. Tricolorii au reușit o remiză cu Elveția, scor 2-2, după ce au fost conduși până în minutul 90.
Andrei Burcă s-a declarat mulțumit cu punctul obținut în Elveția.
„O echipă foarte bună, Mister nu i-a lăudat degeaba. Incredibil pasează, dar am avut inimă, suflet, spirit. Nu am cedat, ne-am jucat șansa. Ne este ciudă că luasem două goluri pe contraatac, ok, au avut și alte ocazii, dar nu au marcat din ele. E un punct luat cu inima. Au mecanisme, automatisme, noi de abia începem să ne formăm.
Așa se obțin rezultatele, cu inima. Chiar zicea Olimpiu Moruțan că trebuia să-l prindă jucătorul elvețian cu taxiul la faza din final. Cred că m-au luat toate, pe la inghinali, peste tot, am încercat să resping cum am putut. Lumea nu înțelege că a fost un meci capital în Kosovo, am înțeles că a fost și președintele să-i motiveze.
Datorită acelui rezultat eu cred că au clacat. Cred că e important că suntem neînvinși. Asta ne-a zis Mister, trebuie să ne batem, să ne luptăm, doar așa, formând un grup și o familie putem să ne calificăm.
După, s-a văzut că băieții din față au calitate. Trebuie să recunoaștem, au această filosofie ca la Barcelona, nici nu ajungeai la adversar că pasau mingea”, a declarat Andrei Burcă la finalul meciului.
România rămâne pe locul doi al Grupei I la finalul etapei a patra, cu opt puncte, două sub liderul Elveția.