Andrea Compagno, la naţionala României? Mesaj clar al atacantului italian. Edi Iordănescu, direct vizat

Andrea Compagno, la naţionala României? Mesaj clar al atacantului italian. Edi Iordănescu, direct vizat. Nu crede că ar fi corect să îi ia locul unui jucător român.

Andrea Compagno a vorbit despre posibilitatea de a juca pentru România. Atacantul italian de la FCSB nu vrea să se gândească să evolueze pentru ţara noastră, chiar dacă nu va ajunge nici la naţionala Italiei.

Mesaj clar al atacantului italian

Andrea Compagno nu crede că ar fi corect să îi ia locul unui jucător român în echipa naţională. Asta deşi ar fi fost o oportunitate pentru el să joace pentru ţara noastră, după prestaţiile bune de la sosirea în România, la FCU Craiova şi FCSB.

Până acum, provocarea atacantuli de 27 de ani este naţionala Italiei, dar chiar şi în aceste condiţii, nu se gândeşte la posibilitatea de a îmbrăca tricoul României pe viitor.

„V-am spus și acum, eu mă simt în România ca acasă, îmi e foarte bine, numai că țara mea e Italia și mi se pare că e important ca jucătorii care îmbracă tricourile naționalei voastre să simtă că sunt români. E ceva ce mi se pare foarte important!”, a spus cel mai bun jucător din Superliga.

Andrea Compagno, la naţionala României?

„Poate că ar fi fost o oportunitate pentru mine să fi spus „da, da, mi-ar plăcea să joc pentru România, vreau!” și apoi să folosesc naționala voastră ca pe o vitrină în care să fiu expus în preliminariile Campionatului European, pe urmă și la turneul final.

Dar nu mi s-ar părea corect așa, nu e drept să îi iau eu tricoul unui român născut, crescut în țara aceasta. E clar că el ar simți pentru România mai mult decât simt eu.Preconvocarea pentru Italia e o motivație în plus, nu schimbă gândirea pe care v-am descris-o”, a declarat Andrea Compagno pentru gsp.ro.

Andrea Compagno a ajuns în România în vara anului 2020, atunci când a semnat cu FCU Craiova. La vremea respectivă echipa evolua în liga secundă.

Compagno a avut prestaţii foarte bune alături de olteni şi după ce echipa a promovat. În vara anului 2022 a fost cumpărat de FCSB pentru 1,5 milioane de euro. De când a ajuns la FCSB, Compagno a evoluat în 32 de meciuri şi a marcat 16 goluri.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed