Andre Agassi şi Steffi Graf, în România! Cuplul legendar va juca un meci în ţara noastră. Dezvăluiri de ultimă oră

Andre Agassi şi Steffi Graf, în România! Cuplul legendar va juca un meci în țara noastră în cadrul unui turneu demonstrativ la Cluj-Napoca.

Spactacolul, care cu siguranță va atrage mulți iubitori ai tenisului, va avea loc în cadrul Sports Festival, pe 15 iunie, de la ora 18.00, în BT Arena.

Andre Agassi şi Steffi Graf, în România

Andre Agassi (53 de ani) şi Steffi Graf (54 de ani) au acceptat invitația și vor juca un meci demonstrativ în România. Cei doi foști jucători de tenis sunt căsătoriți de 23 de ani.

Foto. Instagram

Este pentru prima dată când cei doi vor juca în fața publicului din România.

„Ne dorim să celebrăm ediția a cincea a Sports Festival alături de publicul nostru, iubitorii de sport din România. Evenimentul pregătit anul acesta este cel mai mare din portofoliul nostru de până acum. Avem în teren doi jucători care au câștigat 30 de titluri de Grand Slam împreună și amândoi au stabilit recorduri greu de egalat: Andre Agassi și Steffi Graf. Această ediție va fi de neuitat. Am ridicat ștacheta foarte mult, dar publicul din România merită să aibă oportunitatea de a vedea legendele sportului care ne-au făcut să visăm”, a anunțat omul de afaceri Patrick Ciorcilă, co-fondator al Sports Festival.

Deocamdată, 1000 de bilete au fost puse la vânzare, luni, 15 ianuarie, la ora 14:00, pe site-ul entertix.ro, la prețuri de Early Bird. De asemenea, se pot cumpăra și 10 bilete VIP, tot la preț redus. Categoria 1 – 180 lei; Categoria 2 – 120 lei; VIP – 700 lei.

Cei doi jucători de tenis au scris istorie

Steffi Graf a câștigat un total de 22 de titluri de Grand Slam. A reușit „Golden Slam” în 1988, atunci când și-a adjudecat titlurile la toate cele patru turnee de Mare Șlem ale anului, dar și medalia de aur la olimpiadă. A ocupat primul loc în WTA timp de 377 de săptămâni. Graf s-a retras în 1999. De atunci s-a implicat în diferite acțiuni caritabile.

Andre Agassi a câștigat opt titluri de Grand Slam. A fost primul jucător de tenis care a făcut Golden Slam. Adică a câștigat toate Grand Slam-urile, dar și medalia de aur olimpică.

Are 17 titluri de master și a făcut parte din echipele câștigătoare ale Cupei Davis în 1990, 1992 și 1995. Americanul a fost lider mondial pentru prima dată în 1995, dar și în 1999. S-a retras în 2006 din cauza unor probleme medicale.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed