Anchetă financiară – UEFA a pus ochii pe conturile clubului Paris Saint-Germain

Uniunea europeană de fotbal (UEFA) supraveghează din nou conturile clubului Paris Saint-Germain, după ce a examinat cu atenţie situaţia campioanei Franţei din ultima perioadă, informează presa din Hexagon, anunță agerpres.

Organismul de control financiar al cluburilor (ICFC), aflat în subordinea UEFA, a adresat o „cerere de informaţii” clubului PSG, anunţă cotidianul sportiv L’Equipe în ediţia sa de joi.

Potrivit unui raport recent al Direcţiei Naţionale de Control şi Gestiune (DNCG), „controlorul financiar” al fotbalului francez, balanţa financiară a lui Paris Saint-Germain a fost în mare parte „în roşu” începând de anul trecut. Clubul parizian a înregistrat pierderi de 224,3 milioane de euro la finalul sezonului 2020-2021.

ICFC îşi va face acum timp să studieze răspunsurile transmise de oficialii lui PSG şi va decide dacă ar trebui deschisă sau nu o procedură în acest caz.

Preşedintele Ligii spaniole de fotbal, Javier Tebas, care acuză clubul parizian că nu respectă regulile fair play-ul financiar, a confirmat zilele trecute că a depus o plângere la UEFA împotriva cluburilor susţinute de state.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed