Anamaria Prodan s-a dezlănţuit. Atac devastator la adresa lui Laurenţiu Reghecampf. Impresara s-a înfuriat cumplit și a dezvăluit totul.
Anamaria Prodan și Laurenţiu Reghecampf s-au despărțit cu scandal La momentul în care s-a produs ruptura, antrenorul era deja într-o relație cu Corina Caciuc.
Anamaria Prodan s-a dezlănţuit
Anamaria Prodan i-a atacat, din nou, pe Laurenţiu Reghecampf și Corina Caciuc, femeia care i-a dăruit un băiat și care va naște al doilea copil în curând.
Impresara a dezvăluit că procesul de divorț nu s-a finalizat încă, iar Reghe și iubita sa încearcă să obțină bani de la ea. Aceasta spune că are mai multe procese cu fostul său soț. Cel care nu dorește ca totul să se încheie cât mai repede este chiar tehnicianul.
„Am 5-6 procese cu el pe rol la acest moment, nici nu le mai știu numărul. El și amanta vor să stoarcă niște bani de la mine! Spun amantă pentru că nu sunt căsătoriți, iar divorțul nu s-a pronunțat! El e încă însurat, da?! Ați văzut voi pe undeva că s-a pronunțat divorțul?!
De ce nu renunță el la aceste procese cu mine? Nu vrea! Vrea bani! Nu există așa ceva! Sunt doi ani de când ne rugăm și eu și avocații mei de el, la două zile, să închidă tot și să-și vadă de viața lui! Să mergem la notar să încheiem, asta îi cerem noi toți, familia!”, a declarat Anamaria Prodan, în cadrul podcastului „Tare de tot”, realizat de Viorel Grigoroiu.
Anamaria Prodan a mai dezvăluit că unul dintre motivele trecute de antrenor în cererea de divorț este faptul că i-a distrus cariera. Asta chiar dacă femeia de afaceri i-a obținut de-a lungul anilor contracte foarte avantajoase.
„De la 2 milioane pe an la 15.000 pe lună, 10.000 pe lună. El a zis că i-am distrus cariera. În actul de divorț un motiv este că i-am distrus cariera. E dureros. Recunoștința e boală grea. Când nu ai așa ceva nu ai caracter. Când nu poți să-i mulțumești unui om și să rămâi într-o relație frumoasă cu un om, să crești copiii frumos…”, a mai spus Prodan pentru sursa menționată mai sus.