Ana Bogdan, calificare dramatică în semifinalele Transylvania Open! Meci nebun în sferturi. Se bate pentru un loc în finală cu o altă româncă

Ana Bogdan, calificare dramatică în semifinalele Transylvania Open. Jucătoarea de pe locul 65 WTA a a câştigat un meci maraton, de trei ore şi jumătate, cu principala favorită, olandeza Arantxa Rus.

Pentru un loc în finala turneului se va lupta cu compatrioata sa, Jaqueline Cristian.

Ana Bogdan, calificare dramatică în semifinalele Transylvania Open

Ana Bogdan s-a impus cu scorul de 3-6, 7-6 (6), 7-6 (5), în fața jucătoarei din Olanda.

Arantxa Rus a dominat primul set, pe care l-a câştigat cu 6-3. Actul secund a fost mai echilibrat, dar în cele din urmă Ana Bogdan a reuşit să încline balanţa în tiebreak, cu 8-6. Olandeza a condus cea mai mare parte a setului decisiv, cu 2-0, 3-1, 4-2, dar românca a egalat, 4-4, apoi a făcut break şi a servit pentru meci. S-a ajuns în tiebreak, unde s-a impus cu 7-5.

Ana Bogdan a încheiat cu 8 aşi, în timp ce Rus, care şi-a creat nu mai puţin de 18 şanse de break, a reuşit 4 aşi.

Pentru un loc în finală se va lupta cu Jaqueline Cristian (25 ani, 81 WTA). Aceasta a trecut vineri de Anastasija Sevastova din Letonia, locul 656 mondial, scor 6-3, 7-5.

Ana Bogdan a învins-o pe Jaqueline Cristian (25 ani, 81 WTA) în ambele confruntări de până acum. În 2012, în sferturile unui turneu futures la Istanbul, şi în 2023, în sferturi, la Parma.

Româncele s-au ales cu câte un cec de 11.610 dolari şi 98 de puncte WTA.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed