Alex Rins a câștigat cursa de MotoGP din SUA. Francesco Bagnaia, campionul mondial en titre, a abandonat / Video

Spaniolul Alex Rins (LCR Honda) a câştigat, dminică, Grand Prix-ul Americilor la MotoGP, la Austin. Este a treia etapă a Campionatului Mondial de motociclism viteză.

„A fost incredibil. Am reușit. Sunt extrem de fericit. Au fost momente în care am luat unele decizii la limită, dar mă bucur că am reușit să mă impun”, a declarat Alex Rins.

Pentru LCR este podiumul cu numărul 100.

Locul doi a fost ocupat de  italianul Luca Marini (Mooney VR46 Racing Team). Pe ultima treaptă a podiumului a urcat francezul Fabio Quartararo (Monster Energy Yamaha MotoGP).

Italianul Francesco Bagnaia, campionul mondial en titre, a abandonat.

Și Alex Marquez a trecut prin momente cumplite la Austin, sâmbătă în cursa de sprint. A căzut de pe motocicletă, după ce i s-a făcut rău.

„Pe la jumătatea cursei a început să-mi fie rău la stomac. În momentul în care am frânat și am căzut, am vomitat. A fost ca și cum corpul meu a intrat în colaps. Nu știu. Mi-a căzut greu ceva ce am mâncat. Deși am mâncat ce mănânc în mod normal. Când am căzut, am luat mâna de pe frână și am intrat în curbă prea înclinat. Ulterior, în garaj, am vomitat din nou. Ceva a fost în neregulă. Dar acum sunt bine. Trebuie să mă odihnesc pentru cursă”, a declarat Alex Marquez, după cursă.

Etapa a patra, Grand Prix-ul Spaniei, va avea loc la 30 aprilie.

MotoGP 2023, clasamentul piloților

1 Marco Bezzecchi (Mooney VR46 Racing Team) 64 puncte

2 Francesco Bagnaia (Ducati Lenovo Team) 53

3 Alex Rins (LCR Honda CASTROL) 47
4 Maverick Vinales (Aprilia Racing) 45

5 Johann Zarco (Prima Pramac Racing) 44

6 Luca Marini (Mooney VR46 Racing Team) 38

7 Fabio Quartararo (Monster Energy Yamaha MotoGP) 34

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed