Adversarii tricolorilor surprind pe toată lumea! Ce au spus după victoria şoc împotriva Belgiei. S-ar putea califica în optimi înaintea meciului cu naţionala lui Edi Iordănescu

România și Slovacia au început cu dreptul la EURO 2024, obținând rezultate neașteptate. Adversarii tricolorilor au surprins pe toată lumea cu declarațiile făcute după victoria împotriva Belgiei.

Naţionala lui Edi Iordănescu a învins Ucraina, scor 3-0, în timp ce Slovacia s-a impus în fața Belgiei, scor 1-0, în prima etapă a Grupei E.

 Ce a spus selecționerul Slovaciei după victoria în fața Belgiei

Slovacia a învins Belgia, scor 1-0, și a dat peste cap toate pronosticurile. Jurnaliștii l-au întrebat pe selecționerul Francesco Calzona, la finalul meciului, dacă se gândește la calificarea în optimile competiției. Acesta este convins că următoarele meciuri vor fi mai grele, pentru că Belgia și Ucraina vor încerca să-și ia revanșa.

„Va fi foarte greu să ne calificăm. În mod surprinzător, cele două echipe care erau favorite la calificare au pierdut primele meciuri. Vor dori să-și ia revanșa, dar noi nu vrem să irosim această oportunitate pe care o avem.

Echipa mea a făcut ceea ce trebuia să facă. A trebuit să rezistăm în timpul celei de-a doua reprize, dar nu ne-am temut. Sunt încântat. Este o victorie extrem de importantă pentru mine. Băieții fac o treabă grozavă și au meritat un astfel de succes.

Slovacia este o țară mică, dar atât de mulți oameni au venit să ne susțină. Să văd bărbați, femei și copii cu zâmbetul pe buze a fost un moment emoționant.”, a declarat Francesco Calzona, citat de barrons.com.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed