Adversara Soranei Cîrstea, atacată dur! Ce a putut face Petra Kvitova. Scandal uriaş în circuit.
Petra Kvitova (Cehia, 10 WTA) a învins-o cu 7-5, 6-4 pe Sorana Cîrstea (România, 41 WTA) în semifinalele turneului de la Miami. Ulterior ea a obținut și titlul, 7-6(14), 6-2 în finala cu Elena Rybakina (Kazahstan, 7 WTA).
Svetlana Kuznetsova, atac la adresa Petrei Kvitova
Svetlana Kuznetsova, fostă locul 2 WTA, a criticat-o pe Kvitova din cauza afirmațiilor ei de la turneul de la Miami. Atunci, Kvitova nu a fost de acord cu decizia organizatorilor de la Wimbledon de a permite sportivilor ruși și bieloruși să participe la competiții.
Acum, Kuznetsova o acuză pe Kvitova de lipsă de caracter, conform Sport.pl.
„O cunosc pe Petra de când eram mici, am trăit aceeași viață, am împărțit aceleași vestiare în tenisul feminin timp de 10 ani. Și am fost surprinsă de declarația ei, exprimată fără motiv!
Este evident că cehii sunt împotriva poporului rus. Există propagandă și rusofobie în toată lumea acum. Dar eu cred că sportivii nu ar trebui să se implice. Trebuie doar să joace tenis!”, a acuzat sportiva.
Petra Kvitova: „Rușii și bielorușii nu ar trebui lăsați la Wimbledon”
După victoria contra Soranei Cîrstea, Kvitova a criticat decizia de a permite jucătorilor din cele două state să evolueze la Wimbledon.
„Eu cred că rușii și bielorușii nu ar trebui lăsați la Wimbledon. După părerea mea, ei nu ar trebui să fie lăsați nici la Jocurile Olimpice. Eu sunt de partea ucraineană în acest caz.
Și înainte de toate, sunt împotriva războiului. Sunt foarte neliniştită pentru poporul ucrainean şi jucătorii din Ucraina”, a spus Kvitova.