Scandal la meciul dintre Sorana Cîrstea și Petra Kvitova. Cehoaica s-a enervat cumplit: ‘A fost urât’

Petra Kvitova s-a calificat în finala de la Miami după ce a trecut în două seturi, 7-5, 6-4, de Sorana Cîrstea.

La finalul meciului, cehoaica a avut numai cuvinte de laudă la adresa adversarei sale, dar a recunoscut că a fost deranjată de reacția unui fan român.

Scandal la meciul dintre Sorana Cîrstea și Petra Kvitova

Un suporter român aflat în tribune a crezut că o ajută pe Sorana Cîrstea enervându-i adversara din semifinale și s-a manifestat cum rar se întâlnește la un meci de tenis. În primul set, acesta a țipat după fiecare greșeală făcută de Kvitova. Cehoaica nu a mai rezistat și în final s-a plâns arbitrei. 

Bărbatul a fost avertizat de agenții de securitate, dar și de arbitrul de scaun.

Cehoaica a vorbit despre incident la finalul meciului care a dus-o în finala de la Miami.

„Atunci când mi-am pierdut serviciul, un fan a urlat la mine, nu fost frumos! Știu că îi făcea galerie Soranei, dar a fost urât, m-a deranjat ce a făcut. Până la urmă îmi asum (n.r. – pierderea game-ului). Mi-am spus că e un singur game și că pot reveni dacă îmi voi recăpăta concentrarea”, a declarat Petra Kvitova.

Kvitova, cuvinte de laudă la adresa româncei

Cehoaica a recunoscut că a fost impresionată de jocul adversarei sale.

„Mereu e greu să joci cu Sorana! Am avut multe dueluri și m-a învins în turneele de Grand Slam! Acum mi-am spus: ‘Nu suntem la un Grand Slam, așa că am o șansă’. Meciul trecut am învins-o la Cincinnati și cred că acest lucru a contat pentru moralul meu, chiar și când eram condusă cu 5-2 în primul set.

Ea a jucat excelent! A făcut un turneu și un meci grozav astăzi. A avut mingi de set, dar după ce am întors scorul s-au schimbat datele problemei. Am fost mai încrezătoare, iar Sorana a început să se clatine. În setul al doilea a fost suficient break-ul pe care l-am făcut, dar nu mi-a fost ușor să mă impun”, a mai spus Kvitova.

Kvitova joacă în finală cu Elena Rybakina (Kazahstan, 7 WTA), sâmbătă, după ora 22.00.

Distribuie articol:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

# Echipă MJ V E Î GM GP DG P

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari