Adrian Mutu primeşte întăriri serioase! Încă doi jucători importanţi au ajuns la Rapid. Transferurile, anunţate oficial

Adrian Mutu primeşte întăriri serioase! Încă doi jucători importanţi au ajuns la Rapid. Transferurile au fost anunţate oficial. Giuleştenii se întăresc serios pentru sezonul viitor în care vor play-off-ul şi Cupa României.

FC Rapid a anunţat, vineri, că a obţinut serviciile jucătorilor Florin Ştefan şi Andrei Ciobanu. Rapid şi-a asigurat pentru următorii doi ani serviciile lui Florin Ştefan, fundaşul stânga ce a câştigat titlul cu CFR Cluj, în sezonul trecut.

„Mă bucur foarte mult că am semnat cu Rapid, un club de mare tradiţie, colegii m-au primit foarte bine, au fost foarte deschişi. Abia aştept să joc pe noul Giuleşti, unde sper să câştigăm meci de meci. Suporterii noştri sunt foarte frumoşi şi sperăm să avem împreună numai bucurii”, a declarat el.

Mijlocaşul Andrei Ciobanu, de la Farul Constanţa, a semnat un contract valabil pe două sezoane, cu opţiune de prelungire, urmând a se alătura imediat lotului condus de Adrian Mutu, aflat în cantonament la Curtea de Argeş.

„Sunt foarte bucuros că am ajuns la o echipă atât de mare, cum este Rapid. Sperăm să ne atingem toate obiectivele în acest sezon, iar eu să ajut echipa cât mai mult. Cunosc atmofera incendiară din Giuleşti, abia aştept să îi fac fericiţi pe fani şi le promit că împreună suntem de neclintit”, a spus Ciobanu.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed