Adrian Mititelu ar vrea să scape de Croitoru. Între patron și antrenor s-a produs o posibilă ruptură

Se pare că urmează zile decisive pentru antrenorul de la FCU Craiova, Marius Croitoru, după ce în relația dintre antrenor și patronul oltenilor, Adrian Mititelu, a intervenit o ruptură.

După ultima înfrângere din Superligă, 0-1 în fața celor de la FC Voluntari, Adrian Mititelu și-ar fi pierdut răbdarea cu antrenorul echipei și pune presiuni tot mai mari pe banca tehnică.

Adrian Mititelu se teme că echipa sa nu va prinde play-off-ul

La meciul pierdut cu FC Voluntari, Gabi Iancu s-a accidentat încă din minutul 2, iar Croitoru l-a înlocuit cu un fundaș, e vorba de Ricardo Grigore.

Decizia tehnicianului oltenilor e cu atât mai curioasă cu cât a decis să-l lase în afara lotului pe Vladislav Blănuță, atacant adus în vara acestui an sub formă de împrumut de la Pescara la Craiova.

În urma testelor fizice pe care le-a efectuat Blănuță în ultima vreme acesta a ieșit foarte bine și chiar a primit acordul că poate juca 90 de minute fără probleme.

Mai mult, atacantul moldovean s-a mișcat foarte bine și la echipa secundă a clubului, în urmă cu o săptămână, când a marcat trei goluri.

Totuși, Marius Croitoru nu l-a inclus în lot pentru meciul cu FC Voluntari și Mititelu s-a enervat teribil când a văzut că antrenorul său nu are pe cine să introducă în atac după accidentarea lui Gabi Iancu.

Zilele acestea sunt extrem de dificile pentru Croitoru, care ar urma să aibă o discuție decisivă cu patronul său, iar în urma acesteia se va lua o decizie definitivă legată de viitorul său la FC U Craiova, conform Prosport.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed