Adrian Mititelu răsuflă ușurat după victoria cu Sepsi. Mesaj pentru jucătorii săi: ‘Victorie mare, ne-am deblocat’

Adrian Mititelu răsuflă ușurat după ce FCU Craiova a învins-o pe teren propriu pe Sepsi, scor 2-1.

Finanțatorul oltenilor este convins să de acum echipa sa va aduna puncte și va urca în clasamentul Superligii.

Adrian Mititelu răsuflă ușurat după victoria cu Sepsi

Adrian Mititelu crede că victoria cu Sepsi este foarte importantă pentru moralul jucătorilor săi. Acum așteaptă ca FCU Craiova să adune puncte și să se apropie de zona de play-off.

Oltenii sunt pe locul 14 cu 18 puncte, după 17 etape. Diferența față de Petrolul (locul 6) este de 7 puncte.

„A fost un meci mult așteptat, ne-am luat o revanșă mică față de Sepsi. Ne-a bătut de multe ori în ultimele meciuri. Noi meritam anul trecut să câștigăm și la Craiova și la Sf. Gheorghe. Am câștigat meritat, am avut meciul în mână, am avut 3-4 ocazii mari. Am pus presiune și în repriza a doua am câștigat dreptul să revendicăm victoria, și cu șansă. Trebuia să câștigăm la 2-3 goluri diferență. Dar e oricum o victorie mare pentru noi, de moral. Am făcut meciuri bune, dar am câștigat puține puncte. Acest meci ne-a deblocat și putem face planuri îndrăznețe pentru următoarele 3-4 meciuri. Faptul că marchezi în minutul 91 e mai puțin important”, a declarat Mititelu, pentru pagina de Facebook a clubului.

Patronul oltenilor a continuat.

„E o victorie norocoasă, că am marcat în ultimele minute, dar și șansa ține cu cei care insistă, care atacă. Noi am jucat cu o echipă foarte puternică, mai ales acasă. Noi jucăm deschis, suntem preocupați să atacăm. Noi ne expunem, așa am luat și golul, Bahassa a pierdut mingea și ne-au surprins. Sepsi e bună pe contraatac, exista un risc mare să fie un meci greu.

Ne dă speranță, avem valoare, lot, dar ne lipsesc punctele. Sperăm să obținem puncte meciurile următoare, să ne apropiem de obiectiv (n.r. – play-off)”, a mai spus Mititelu.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed