Acuzații grave la adresa celor de la CFR Cluj după meciul cu Sepsi. Cristi Balaj intervine: `Terminați cu tâmpeniile!`

Au apărut acuzații grave la adresa celor de la CFR Cluj. Formația antrenată de Dan Petrescu a fost acuzată de blat chiar de suporterii echipei.

CFR Cluj a pierdut la scor de neprezentare în partida cu Sepsi, astfel că unicul obiectiv rămas este campionatul. La nivel de SuperLiga, CFR Cluj are cu patru puncte mai puțin decât Farul, lider al clasamentului.

Acuzații grave la adresa celor de la CFR Cluj

După meciul cu Sepsi, clujenii au fost acuzați de blat, motiv pentru care președintele de la CFR Cluj a decis să vină cu o reacție.

„Eu nu țin minte să fi intrat într-un meci așa cum s-a întâmplat la Sepsi, chiar nu țin minte! Poate să fie o justificare oboseala, dar poziția în teren sau anumite lucruri. Dan Petrescu ar trebui să le explice!

Am fost dezamăgiți! Prea multe nu sunt de spus! N-ar fi corect să vorbim de jucători, dar e greu să le dau circumstanțe, în afară de oboseală.

Nu, nu e lipsă de valoare! Aceeași echipă a bătut-o fără drept de apel pe Sepsi. Cred că a fost doar oboseala. Au lipsit și schimbările, având jucători accidentați. Krasniqi, Deac, Maglica, jucători care ar fi putut să facă diferența”, a afirmat Cristi Balaj, conform Fanatik.

Cristi Balaj: „Eu o consider o jignire”

În plus, Balaj crede că astfel de afirmații constituie o jignire la adresa clubului.

„Mi-au zis unii “Deci voi n-ați jucat ca să îi lăsați în finală și ei să vă lase să câștigați în campionat”. Unii oameni care țin cu CFR. Terminați cu tâmpeniile! În primul rând, eu o consider o jignire. CFR dorește să câștige orice partidă, la fel și cei de la Sepsi.

Vreți să spuneți că Burcă a luat cartonaș roșu, am pierdut cu 3-0 și am introdus cei mai buni jucători pe care i-am avut la dispoziție, ca să pierdem? Am riscat accidentări, e o anomalie, o nebunie.

După ce am jucat în meci… la asta i-a dus gândul pe oameni. Vă dați seama cât de trist a fost pentru mine că prestația noastră i-a dus cu gândul spre așa ceva”, a mai afirmat Balaj.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed