A renunţat Gigi Becali la FCSB? Dezvăluirea momentului despre latifundiarul din Pipera. Totul a ieşit la iveală

A renunţat Gigi Becali la FCSB? Dezvăluirea momentului despre latifundiarul din Pipera. Totul a ieşit la iveală.

Becali apare încă ca patron al FCSB în documente, chiar dacă a declarat că se retrage din fotbal și că își cedează acțiunile. În Registrul Comerțului acest apare drept acționar cu 99,9930%, iar restul de 0,0070% îi aparține cumnatului sau, Constantin Geambazi.

Dezvăluirea momentului despre latifundiarul din Pipera

Potrivit hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acționarilor Societății Fotbal Club FCSB S.A, publicată în Monitorul Oficial din 30 iunie, Gigi Becali a renunțat la mandatul de administrator și președinte al Consiliului de Administrație, începând cu data de 24 aprilie 2023.
Exact la o zi după ce FCSB a pierdut derby-ul cu Rapid (0-1), iar Becali a cearta arbitrul Horațiu Feșnic, pe președintele FRF, Răzvan Burleanu, și pe șeful CCA, Kyros Vassaras.

În locul lui Becali a fost ales Mihai Stoica (58 de ani). Conform hotărârii AGA, MM va exercita mandatul de administrator pentru durata de 8 luni și 17 zile, rămasă din mandatul funcției vacante, respectiv până la data de 10 ianuarie 2024.

A renunțat Gigi Becali la FCSB

Faptul că Gigi Becali a renunțat la mandatul de administrator și președinte al Consiliului de Administrație nu înseamnă că acesta a renunțat și la acțiunile pe care le deține la FCSB, au explicat avocați consultați de GSP.

Mihai Stoica a anunțat mutarea, dar și faptul că Gigi Becali a cedat acțiunile și nu mai are nicio funcție în cadrul clubului.

„De pe 24 aprilie sunt noul președinte al Consiliului de Administrație, în locul lui Gigi. Nu are cum să mai revină dacă a eliberat funcția. Gigi a cedat şi acțiunile. E cineva pus bine. A zis că iese, gata. S-a făcut cedarea. Zilele trecute”, a spus Mihai Stoica, potrivit OrangeSport.

Întrebat cum se înțelege cu noul deținător al acțiunilor, Mihai Stoica a răspuns imediat.

„Trebuie să ne așezăm la masă să discutăm. Sper să am loc confortabil”, a spus noul președinte al Consiliului de Administrație, Mihai Stoica.

Domnica Geambazi, sora lui Gigi Becali, noul acționar FCSB

Imediat după înfrângerea din derby-ul cu Rapid, 0-1, Gigi Becali, fiind dezamăgit de arbitrajul lui Horațiu Feșnic, a declarat că va ceda acțiunile de la FCSB surorii sale, Domnica Geambazi.

„Am terminat. Ies din fotbal. Nu mă mai interesează. Am 65 de ani… Nu mai pot. Ce a făcut Feșnic a pus capac. Ar trebui să fie numit «Întuneric». Eu ies din fotbal. Din cauza lui ies. Așa ceva nu se poate! Eu mă retrag.

Îmi văd de viața mea. E inadmisibil ce a făcut Feșnic! Nu voi mai ține nici acțiunile. Nici fetele nu le vor. Au zis ‘Nu avem nevoie. Nu vrem balamucul ăsta’. Am vrut să dau echipa ginerelui, dar fata mi-a zis să-i las bărbatul în pace.

Au spus ‘Nu vreau să intre în fotbal! Când ai fost la pușcărie, ai promis că plecăm și nu mai stăm în țară. Nu te-ai ținut de cuvânt. Dar acum lasă-ne să stăm liniștiți. Nu vrem pușcărie!’. Poate pun echipa pe numele surorii mele până o vând”, declara Gigi Becali, pe 24 aprilie 2023.

Distribuie articol:

COMENTARII

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed