Vlad Chiricheş, prima reacţie după gafa din Danemarca! Ce le-a transmis colegilor de la FCSB: ‘I-am lăsat la greu dintr-o prostie’

FCSB a părăsit Conference League după ce a pierdut meciul cu Nordsjaelland, scor 0-2. În tur, scorul fusese 0-0.

Vlad Chiricheş și-a găsit cu greu cuvintele. Fundașul a primit două galbene și a fost eliminat. Acesta a spus pentru AntenaSport că primul cartonaș încasat a fost eronat acorda, dar la al doilea a greșit.

„Sunt foarte dezamăgit. Nu am reuşit să înscriem azi, să câştigăm jocul de azi! Îmi pare rău că poate o prostie de-a mea… nu ştiu cum să o numesc, o greşeală… nu am mai putut să îmi ajut echipa, să încercăm să revenim. Dar asta este. Acum trebuie să rămânem uniţi. Să fim concentraţi să câştigăm campionatul.

După părerea mea am făcut o repriză bună, am fi putut să înscriem. Am avut cred 2-3 situaţii foarte bune. Cumva penalty-ul acela ne-a tras un pic în jos. Nu vreau să găsesc alibiuri, dar cred că şi arbitrul a avut nişte decizii un pic controversate.

Galbenul meu primul a fost nu ştiu de unde până unde. Da… al doilea, da, cum am spus, la experienţa mea nu ar fi trebuit să mă duc atât de agresiv acolo. Și să iau al doilea cartonaş galben. Dar la primul nu ştiu ce s-a întâmplat. Păcat. Mi-e ciudă că i-am lăsat la greu şi probabil am fi putut să facem mai multe în cele 30 de minute rămase. Cu siguranţă puteau fi bătuţi. Asta s-a întâmplat şi acum trebuie să acceptăm asta şi să ne concentrăm pe campionat.

Fanii au fost extraordinari. Ne-au susţinut pe întreaga durată a meciului şi le mulţumim. Îmi pare rău că nu le-am oferit o victorie.

Sperăm să fie alături de noi în campionat şi să ne ajute să câştigăm campionatul. Cred că pentru fiecare jucător în parte, să joace într-o competiţie europeană este ceva extraordinar. Fiecare dintre noi ne doream să continuăm într-o cupă europeană. Obiectivul principal este campionatul. Ne dorim foarte mult să câştigăm. Să ne odihnim bine şi să facem un meci bun cu Iaşi”, a declarat Vlad Chiricheş, pentru AntenaSport.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed