Gică Hagi se va enerva cumplit! Budescu a fost făcut praf, în direct. Ilie Dumitrescu nu s-a mai abţinut.
Fostul internațional l-a criticat dur pe Constantin Budescu (34 de ani, mijlocaș), ajuns de curând la Farul.
Gică Hagi se va enerva cumplit
Asta după ce jucătorul a lansat ironii la adresa specialiștilor din fotbal, în urma partidei cu Flora Tallinn, scor 3-0, din preliminariile Conference League.
„Nu mă interesează criticile. S-a văzut astăzi cât de mult se pricep ei la fotbal. Îi interesează doar cancan-ul, eu sunt cu gândul la fotbal. Mă simt foarte bine. Fizic sunt bine, o să mai slăbesc puțin ca să se bucure și cei de la televizor”, a afirmat Constantin Budescu, la Prima Sport.
Ilie Dumitrescu s-a arătat a fi deranjat de declarația lui Budescu, analistul sportiv spunând că astfel de vorbe „nu-și aveau rostul”, conform Digi Sport.
„Asta cu bucuratul băieților de la televizor nu am înțeles-o. El nu trebuie să facă vreun efort din ăsta inimaginabil să nu aibă țesut adipos. Trebuie să se antreneze mai mult și să facă diferența, nu să ne bucurăm noi de la televizor, că nu noi semnăm la salariu la sfârșit de lună. Mi se pare o declarație care nu își avea rostul.
Asta e o provocare. Ideal ar fi să luăm golurile internaționale ale lui Budescu. Cu Feroe, cu Kazahstan și cu cine a mai dat el gol la națională? Sau în cupele europene de ne-a omorât așa pe toți?”, a spus Ilie Dumitrescu, potrivit sursei citate.
La nivel de cupe europene, mijlocașul are 41 de partide jucate, el marcând 14 goluri și dând 14 pase decisive.
La națională, Budescu numără 17 selecții. Acesta a înscris de 5 ori, două goluri fiind marcate cu Insulele Feroe, alte două cu Kazahstan și încă unul cu Chile.