Lovitură totală pentru Max Verstappen! Decizia care îl loveşte crunt pe pilotul Red Bull Racing. Anunţul momentului în Formula 1. Totul s-a aflat înaintea Marelui Premiu al Belgiei.
Pilotul olandez Max Verstappen, de la Red Bull, nu va putea pleca din pole position în Marele Premiu al Belgiei. Cursa este programată duminică.
Lovitură totală pentru Max Verstappen!
Max Verstappen a fost penalizat din cauza schimbarii cutiei de viteze, conform De Telegraaf. Verstappen, campionul mondial din 2021 şi 2022, va fi retrogradat cinci locuri pe grila de start, după ce mecanicii săi au decis să monteze a cincea cutie de viteze pe monopostul său, de la debutul acestui sezon.
Calificările pentru Grand Prix-ul Belgiei vor avea loc vineri după-amiază pe circuitul de la Spa-Francorchamps, aflat la 100 de km de locul în care s-a născut Verstappen.
Campionul olandez va avea, în schimb, ocazia să plece de pe prima poziţie a grilei în cursa de sprint din cadrul Grand Prix-ului belgian, care va avea loc sâmbătă, dacă va reuşi să obţină cel mai bun timp în „shootout”
Max Verstappen domină cu autoritate actuala ediţie a Mondialului de Formula 1, după ce duminica trecută a obţinut a şaptea victorie consecutivă, pe circuitul Hungaroring.
Olandezul are un avans de 110 puncte faţă de ocupantul locului secund în clasamentul general, mexicanul Sergio Perez. Este coechipierul său de la Red Bull şi singurul pilot care s-a mai impus în acest sezon. A câştigat cursele din Arabia Saudită şi Azerbaidjan.