Andrea Mandorlini, declarație de ultimă oră despre pardita dintre CFR Cluj și Adana Demirspor.
CFR Cluj și Adana Demirspor au încheiat la egalitate, scor 1-1, în turul doi preliminar din UEFA Europa Conference League.
Andrea Mandorlini, declarație de ultimă oră
Andrea Mandorlini a declarat că este mulțumit de rezultatul obținut de către CFR Cluj și că vor fi multe schimbări în formula ”feroviarilor” pentru întâlnirea cu CSU Craiova din etapa a treia din SuperLiga României.
”A fost o partidă frumoasă, dificilă. Știam că întâlnim un adversar puternic. Bugetul echipei vorbește despre valoarea echipei. Ne-am făcut jocul, am scos maximum cu jucătorii sosiți de doar câteva zile. Pot să spun că sunt mulțumit pentru că suntem în cursă și ne jucăm șansele în returul din Turcia.
Sunt mulți jucători care au evoluat care vor trebui să se recupereze. Voi schimba mulți jucători la meciul cu Craiova. Ne-a costat mult pentru că am început cu jucători care nu au avut multe meciuri în picioare. A fost un meci deschis oricărui rezultat.
Sunt jucători decisivi pentru noi. Tachtsidis a venit doar de câteva zile. Durel (n.red. Avounou) nu a mai jucat într-un meci oficial de multe luni, Kresic la fel. Am riscat în această seară, dar au avut energie și asta e important”, a spus Andrea Mandorlini la finalul partidei.