L-a făcut praf după derby-ul FCSB – Dinamo. Un fost mare portar a pus tunurile pe Ștefan Târnovanu și a propus chiar să fie scos din echipă.
Vicecampioana României a câștigat meciul din etapa a doua a Superligii, scor 2-1.
Portarul de la FCSB, aspru criticat
Elevii lui Elias Charalambous au avut emoții la finalul meciului cu Dinamo. Deși FCSB conducea cu 2-0, după golurile marcate de Coman și Olaru, Gregorio a redus din handicap, la o fază în care Ștefan Târnovanu a comis o greșeală nepermisă.
Helmut Duckadam crede că portarul ar trebui să stea pe bancă măcar un meci pentru a-și reveni după gafele pe care le-a făcut, asta în ciuda faptului că a fost unul dintre cei mai buni jucători de la FCSB.
”Din punctul meu de vedere, FCSB ar trebui să se gândească foarte serios la jocul de la Sofia. În această seară au fost doar 4 fotbaliști care au jucat: Coman, Olaru, Pantea, Șut. Restul zero.
Cred că se va face aceeași greșeală care s-a făcut cu Vlad. Am spus și atunci, dacă a greșit, scoate-l, dă-i o șansă și celuilalt. Nu l-au scos, a greșit în continuare și acum nu mai joacă deloc. Eu l-aș scoate puțin (n.r.- pe Târnovanu). Un meci, să se mai liniștească”, a mai declarat Duckadam la Digi Sport.
Și Marius Lăcătuș a tras un semnal de alarmă.
”FCSB s-a stins în repriza a doua, dar nu din punct de vedere fizic. Au văzut cu cine au de a face în prima repriză, se gândeau că în repriza a doua, probabil, vor mai înscrie goluri și de aici atitudinea asta de relaxare”, a spus și Marius Lăcătuș.
Vicecampioana României va juca pe 26 iulie, în turul 2 preliminar din Conference League, cu ȚSKA 1948 Sofia. Bulgarii au câștigat la scor în ultima etapă, 3-0, cu Pirin Blagoevgrad, și sunt pe primul loc în campionat. În prima etapă au învins-o pe Levski Sofia.