Al-Hilal a semnat un nou transfer. Sergej Milinkovic-Savic se alătură grupării saudite

Al-Hilal a semnat un nou transfer. Sergej Milinkovic-Savic se alătură grupării saudite.

Sergej Milinkovic-Savic, mijlocaşul echipei italiene de fotbal Lazio Roma, s-a transferat la formaţia saudită Al-Hilal. Internaționalul sârb a semnat un contract valabil timp de trei ani, după cum a anunţat clubul din Orientul Mijlociu.

Al-Hilal a semnat un nou transfer

Jucătorul în vârstă de 28 de ani a evoluat timp de opt sezoane la Lazio, alături de care a cucerit Cupa Italiei în 2019. Gruparea din Serie A va încasa aproximativ 40 de milioane de euro în urma acestei tranzacţii, conform presei italiene.

Milinkovic-Savic a sosit la Lazio în 2015, de la formaţia belgiană Genk, în schimbul sumei de 10 milioane de euro. El a devenit cel mai prolific mijlocaş din istoria clubului roman, pentru care a reuşit să marcheze 69 de goluri şi să dea 59 de assist-uri în 341 de meciuri disputate în toate competiţiile.

Fotbalistul mai avea un an de contract cu Lazio. Acesta va încasa un salariu de 20 de milioane de euro pe sezon la noua sa formaţie, precizează Corriere dello Sport.

Al-Hilal, care l-a repus recent în funcția de antrenor pe portughezul Jorge Jesus, i-a mai transferat în această vară și pe mijlocaşul lusitan Ruben Neves, de la Wolverhampton, dar şi pe fundaşul senegalez Kalidou Koulibaly, de la Chelsea Londra, „ambii tot cu contracte faraonice”, potrivit publicaţiei citate.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed