Scandal uriaş după FC Argeş-Dinamo! Un jucător a fost la un pas de bătaie cu suporterii.
Meciul dintre FC Argeș-Dinamo, scor 4-2, a fost plin de incidente reprobabile. La finalul partidei, Arnold Garita (27 de ani) a avut o dispută cu suporterii „Câinilor roșii”.
Scandal uriaş după FC Argeş-Dinamo
De altfel, încă din prima repriză a meciului, fanii celor de la Dinamo au făcut gesturi grosolane și chiar rasiste la adresa atacantului de la FC Argeș. Din acest motiv, însuși Neluț Roșu le-a spus ultrașilor să înceteze.
După meci, unii dintre ultrași au început să imite sunete de maimuță, spre stupoarea celorlalți spectatori.
Arnold Garita a fost atât de furios din cauza acestui gest, încât s-a dus înspre zona în care se aflau fanii celor de la Dinamo, iar de acolo tensiunile au escaladat.
Ambele tabere și-au adresat cuvinte injurioase, fiind nevoie de intervenția forțelor de ordine pentru a nu se ajunge la conflicte fizice.
Cătălin Straton: „Nu mai au ce căuta aici”
FC Argeş-Dinamo 4-2, dar piteştenii au retrogradat în liga a doua. Cătălin Straton nu s-a mai abţinut şi a trecut la ameninţări.
„Nu poţi în 7 oameni la fiecare meci. E lipsă de valoare. Când eşti pe locul ăsta e lipsă de valoare. Degeaba ai 7 buni într-un lot de 20 dacă restul sunt slabi toţi.
Mă doare că sunt de aici. Când în echipă sunt doar 3 români e greu. Nu au vrut să joace. Să nu îi mai văd în vestiarul ăsta. Nu mai au ce căuta aici. Problema e să fie cineva capabil să facă o echipă. FC Argeş cred că va reveni. Momentan, nu vreau să plec de la FC Argeş. Am o vârstă, prioritar e pentru mine acest club”, a spus Cătălin Straton, la finalul meciului, în direct la Digisport.
Şi Costinel Tofan a dat de pământ cu străinii din vestiar: „Am luat 6 goluri. Ştiam că e greu, dar am tras cât am putut de noi. Am muncit 6 ani aici. E o muncă lungă, am fost cu sufletul aici. Mi-e ruşine să ies pe stradă după acest meci. Nu am putut să facem nimic. Atât s-a putut. Proştii, românii care au luptat şi au avut încredere până la capăt să rămână. Mă voi gândi foarte bine. Străinii pleacă cu mii de euro şi proştii de români rămân aici. Au fost altercaţii. Nu au fost rezultate şi au fost nervi la antrenamente”, a spus Costinel Tofan, conform sursei citate.