Sorana Cîrstea se implică în cazul Simonei Halep! Jucătoarea de tenis a vorbit despre procesul de dopaj în care este implicată rivala sa.
Constănțeanca a fost suspendată după US Open 2022, iar acum se confruntă cu două acuzații de dopaj.
Sorana Cîrstea se implică în cazul Simonei Halep
Sorana Cîrstea a fost eliminată în primul tur de la Roland Garros, după ce a pierdut în fața italiencei Jasmine Paolini. După meci, românca a vorbit și despre situația Simonei Halep.
Sorana este convinsă că rivala sa nu a luat Roxadustat voit sau conștient. Până acum, jucătoarea din Târgoviște a evitat acest subiect spunând că nu dorește ca ceea ce va spune să fie răstălmăcit.
”În general, nu-mi place să-mi dau cu părerea. În România, toată lumea și-a dat cu părerea și nu cred că e nevoie și de părerea mea.
Singurul lucru pe care pot să-l spun este că nu cred că Simona s-ar fi dopat vreodată conștient. Am spus asta și când am aflat prima oară. Atât.
Mi-e greu să vorbesc mai mult, pentru că orice voi spune se va răstălmăci. Nu este o situație foarte roz, dar sper din tot sufletul să se rezolve”, a declarat Sorana Cîrstea, citată de Eurosport.
Simona Halep nu a mai jucat tenis de mai bine de opt luni. Până acum procesul său a fost amânat de trei ori la intervenția ITIA. Patrick Mouratoglou a anunțat că un nou termen ar fi fost stabilit la finalul lunii iunie.