Sparta Praga este noua campioană a Cehiei. Ultimul titlu l-a câștigat în urmă cu nouă ani

Sparta Praga a câştigat al 37-lea titlu de campioană a Cehiei, la finalul meciului încheiat la egalitate (0-0) cu FC Slovacko.

Sparta cucerise ultimul său titlu naţional în urmă cu nouă ani.

În acest moment a acumulat 78 de puncte şi nu mai poate fi ajunsă de ocupanta locului secund, marea sa rivală Slavia Praga. Aceasta e la trei puncte distanţă, înaintea ultimei etape a sezonului.

Campionatul Cehiei se derulează în două faze: un sezon regulat clasic şi o fază finală pentru atribuirea titlului, în care cele mai bune şase clasate se înfruntă într-un play-off de şase etape.

Conform regulamentului, în caz de egalitate la finalul acestei ultime faze, titlul de campioană este atribuit celei mai bine clasate echipe la finalul sezonului regulat, respectiv Sparta Praga.

Sub conducerea antrenorului danez Brian Priske, Sparta Praga a cucerit primul său titlu începând din 2014, potrivit agerpres.ro.

FK Pardubice, echipă la care joacă portarul român Florin Niţă, ocupă penultimul loc în play-out (5), cu 31 de puncte. Este la egalitate cu Zbrojovka Brno (locul 4), ambele poziţii de baraj, şi cu un punct mai mult decât FC Trinity Zlin (locul 6 – retrogradabil), înaintea ultimei etape.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed