FC Barcelona rămâne fără o legendă! Sergio Busquets îi va părăsi pe catalani, la finalul sezonului. Anunțul momentului vine din Spania.
Mijlocaşul Sergio Busquets nu-şi va prelungi contractul, care expiră la 30 iunie. FC Barcelona a oficializat vestea miercuri. „Unul dintre cei mai buni jucători din istoria clubului va părăsi Barcelona la sfârşitul sezonului”, a anunţat clubul blaugrana într-un comunicat, notează news.ro.
Sergio Busquets pleacă de la Barcelona
„A fost o aventură de neuitat, o onoare şi un motiv de mândrie că am putut purta acest ecuson, dar totul are un sfârşit”, a declarat Busquets într-un videoclip emoţionant.
Mijlocaşul defensiv, în vârstă de 34 de ani, a jucat doar pentru Barca în cariera sa profesională, începută în 2008.
Spaniolul este al treilea cel mai selecţionat jucător din istoria lui Barça, cu 719 prezenţe, fiind devansat doar pe Xavi (767) şi Lionel Messi (778). El a câştigat 8 campionate spaniole, 7 Cupe ale Regelui, 7 Supercupe ale Spaniei, 3 Ligi ale Campionilor şi 3 Cupe Mondiale ale Cluburilor.
Busquets, de asemenea campion mondial în 2010 şi campion european în 2012 cu La Roja, a fost căpitanul lui Barça de la plecarea lui Messi în vara anului 2021.