Cornel Dinu, verdict dur după Farul- CFR Cluj, scor 1-0, meci din etapa a 5-a din play-off.
„Procurorul” i-a criticat dur pe clujeni și a avut un mesaj special pentru Gică Hagi.
Cornel Dinu, verdict dur după Farul- CFR Cluj
Cornel Dinu a fost încântat de jocul celor de la Farul și spune că echipa lui Gică Hagi a meritat victoria. În schimb, pe clujeni i-a criticat dur după meciul de la Ovidiu.
Singurul gol al partidei a fost marcat de jucătorul de doar 17 ani, Adrian Mazilu.
„După derby-ul de clasament de la Ovidiu, Farul a mai pus trei trepte spre lumina din vârf peste CFR Cluj. Învingând meritat, chiar clar îndrăznesc să afirm. Susțin și semnez asta pentru că «fariștii» lui Gică Hagi s-au dovedit, cum era, de altfel, de așteptat, cel puțin pentru mine, mai mobili decât «cheferiștii» lui Dan Petrescu, cu acțiuni, de la ieșirea deloc «bubuită» din apărare și acoperirea mijlocului până la construirea atacului, ba chiar și improvizarea contraatacului, care dovedesc o premeditare tactică antrenată.
Paradoxal, CFR Cluj s-a dovedit, iarăși, un exil de calitate fotbalistică… precum în dimineața istoriei noastre poetul Publius Ovidius Naso după ce, favorit al primului împărat roman, Octavianus Augustus, s-a trezit «relegatus» la capătul imperiului, unde Pontus Euxinus uda Scythia Minor, după ce a scris poezia «Ars amatoria».
Există și o morală a fotbalului, reparatorie pentru «pajii» Regelui Hagi, care au pierdut cu 0-3 de neprezentare, tot la Ovidiu, în fața «bursucilor» lui Dan Petrescu, la începutul anului, pe 23 ianuarie. Rezultat care urca CFR Cluj pe primul loc…
Mulți i-au cântat atunci prohodul lui Gicuță, cum îi spuneam când aveam plăcerea de a-l la antrena la echipa națională. S-au înșelat, sângele «machedon» are concentrație mare de globule A (ambiție) și D (determinare), «virusate» de «microbul» încăpățânare dispusă la muncă asiduă pentru a fi cel mai bun”, a scris Cornel Dinu, într-un editorial pentru fanatik.ro.
Dan Petrescu a luat foc după meciul cu Farul
„Nu e bine deloc pentru noi. E prima înfrângere după 13 meciuri oficiale. Suntem foarte supăraţi. Prima repriză echilibrată, a doua a fost mai bine începută pentru ei. Liniile nu sunt în favoarea noastră. Toate deciziile VAR împotriva noastră. farul echipa mai bună. Farul e favorită la câştigarea campionatului. Să ne concentrăm sută la sută la Cupă. Va fi un meci foarte intens.
A fost o greşeală în lanţ la gol. Noi nu ieşim la ofsaid. Prea uşor s-a dat şi pasa. Când pierd îmi reproşez că am pierdut. Echipa a fost pregătită în condiţii deosebite. Am avut mulţi accidentaţi. Nu sunt scuze, dar fără Deac şi Camora nu e bine. Nu avem de unde să scoatem alţi jucători. Dacă vom câştiga următorul meci reintrăm în cărţi”, a spus Dan Petrescu, la finalul meciului, în direct la Digisport.
Mie mi-a plăcut și felul în care Băluță l-a evitat pe portar, care ieșise bine. A fost decisiv.