Avertisment dur pentru Adrian Mutu! S-a aflat ce este obligat să facă antrenorul Rapidului. Anunţul făcut înaintea meciului cu FCSB. Un fost preşedinte al echipei din Giuleşti i-a transmis un mesaj clar actualului tehnician rapidist.
Adrian Mutu este obligat să câştige cu FCSB. Altfel, va avea mari probleme. Fanii vor fi şi mai revoltaţi.
Avertisment dur pentru Adrian Mutu!
6 meciuri consecutive fără victorie are Adrian Mutu la Rapid. După CSU Craiova-Rapid, suporterii i-au cerut demisia. Apoi, toată lumea l-a avertizat. Acum, a venit rândul lui Dinu Gheorghe, fost preşedinte în Giuleşti.
Acesta consideră că suporterii au făcut un pas doar temporar în spate, după ce i-au cerut demisia tehnicianului. Îl avertizează pe „Briliant” că poate avea din nou probleme cu aceștia în viitor. „Ceea ce s-a întâmplat la Rapid în ultima săptămână… Într-adevăr, lucrurile acolo par, așa, puțin bulversate, scăpate de sub control. Chiar și la nivelul conducerii, al patronatului, am văzut decalarații care ridică multe semne de întrebare. Apoi, această revoltă a suporterilor… Revoltă deocamdată pașnică, să spun așa, nu cu scandal… Au cerut demisia, o demisie care se mai cere…
(n.r. Marius Mitran, prezent în studio: Suporterii au revenit asupra deciziei și au spus că îl susțin pe Adrian Mutu) E o susținere pentru rezultate. Patronii îl susțin pe Mutu necondiționat, indiferent de ce se întâmplă în continuare, au anunțat asta. În schimb, suporterii au anunțat că rezultatele îl țin pe Mutu în continuare.
Dacă el reușește să câștige cu FCSB, cu CFR… Dar, cumva dacă va pierde cu FCSB, nu o să fie plăcut pentru toată lumea”, a spus Dinu Gheorghe, conform prosport.ro.
Rapid-FCSB se va juca duminică, de la 20:30, pe stadionul Giuleşti. Va fi sold-out la derby-ul etapei din Superliga.