Final dramatic pentru România! S-a terminat meciul Jaqueline Cristian – Kaja Juvan. Nebunie în Billie Jean King Cup, la cel de-al patrulea meci din disputa weekend-ului. Fetele noastră trăiesc periculos.
După înfrângerea dramatică a Anei Bogdan, a urmat un nou meci pe muchie de cuţit. Jaqueline Cristian a avut o partidă infernală cu Kaja Juvan.
Final dramatic pentru România!
Ana Bogdan a avut şansa să închidă disputa din Billie Jean King Cup. A avut 1-0 la seturi cu Tamara Zidansek, dar a pierdut dramatic, scor 6-3, 6-7, 5-7. Apoi, a intrat în arenă Jaqueline Cristian. Românca a jucat împotriva lui Kaja Juvan. A pierdut categoric primul set. A fost 6-2 pentru slovenă. Meciul a curs în aceeaşi direcţie şi în setul secund. Chiar dacă a fost mai echilibrat, tot slovena a fost la conducere pe toată durata acestuia. S-a terminat 6-2, 6-4 şi s-a stabilit egalitatea la general, 2-2. Astfel, meciul de dublu este decisiv.
Acesta a fost treilea meci între Jaqueline Cristian și Kaja Juvan. Jucătoarea noastră le câştigase pe precedentele. Precedentele dispute s-au consumat în 2021, în concursul WTA 125 de la Belgrad, 6-3, 7-6 (2), pe zgură. Apoi în octombrie, pe hard, la Transylvania Open de la Cluj-Napoca, 3-6, 7-6 (8), 7-6 (3), pe hard.
Ultima partidă programată este cea de dublu. Irina Bara și Monica Niculescu pentru România, respectiv Pia Lovric și Nina Potocnik pentru Slovenia.
Speram la meciul de dublu să câștigăm .Hai Romania!
Baftă Romania!