Fostul căpitan al naționalei, discurs realist după victoria cu Belarus: `O victorie e o victorie`

România este în grafic după primele două partide din preliminariile Europeanului de la anul. Însă n-a rupt norii nici cu Andorra și nici cu Belarus, deși părea că are meciul la discreție, la un moment dat.

Mai mult, elevii lui Edi Iordănescu au tremurat serios pe final, înghesuiți de Belarus, care reușise și golul pe final. Fostul căpitan al naționalei Gică Popescu este realist și i-a îndemnat pe fanii naționalei să privească partea plină a paharului, că rezultatele au fost pozitive.

”O victorie este o victorie, indiferent de maniera prin care o obţii. Nu am reuşit să marcăm mai mult de două goluri. Pe final am avut chiar emoţii. Am trăit uitându-ne la ceas, să se termine meciul mai repede. E de neînţeles această repriză a doua.”, a spus Gică Popescu la cald, în direct la Prima TV.

”Credeam că la 2-0 o să avem parte de un galop de sănătate. Bieloruşii nu păreau a pune probleme în niciun fel. O echipă stinsă, cu puţine resurse fizice.

Rămânem cu cele trei puncte, suntem în grafic. Sper să scoatem maxim din următoarele două meciuri ca să putem să ne batem cu Elveţia la primul loc.”, au fost concluziile lui Popescu.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed