Mihai Stoica, avertisment pentru jucătorii de la FCSB! Ce sunt obligaţi să facă în play-off-ul Superligii. Altfel nu au nicio şansă

Mihai Stoica, avertisment pentru jucătorii de la FCSB! S-a aflat ce sunt obligaţi să facă în play-off-ul Superligii. Altfel nu au nicio şansă la titlul pe care vicecampioana nu l-a mai cucerit din 2015.

Mihai Stoica s-a declarat mulțumit de programul FCSB din play-off. Managerul general al roș-albaștrilor a spus și că vrea două victorii împotriva celor de la Farul. Stoica a afirmat că, în opinia lui, CFR Cluj este principala favorită în lupta pentru titlu.

Mihai Stoica: „E important meciul de la Cluj”

Mai mult, acesta speră ca Sepsi să se califice în play-off și nu FC U Craiova. Asta pentru că l-ar putea folosi pe Andrea Compagno, cel care are o clauză în contract prin care i se interzice să joace împotriva fostei sale echipe.

„Cred că e ok programul, e important meciul de la Cluj. Eu cred că CFR e în continuare favorita principală la titlu. Dacă nu suntem în stare să batem Farul de două ori, pretențiile noastre nu sunt justificate.

E foarte complicat să jucăm fără Andrea Compagno. Să jucăm împotriva lui Adrian Mititelu, e un handicap pentru noi. Mi-aș fi dorit ca echipa lui Adrian Mititelu să se califice în play-off.

Tot timpul am zis și nu mint, mie îmi place Sepsi, îmi plac oamenii de-acolo. Sunt convins că și Sepsi dacă ar câștiga meciul de joi, va juca toate meciurile la 100%.

Am crezut că CFR va câștiga sezonul, dar am crezut că programul pe care îl are Farul, îi va pune probleme. Eu am speranțe pentru că jucăm cel mai bun fotbal din ultimii ani. Noi cu Pintilii am jucat mereu bine. Nici măcar la Arad, pe extravilanul ăla, nu am jucat prost”, a spus Stoica, conform Orangesport.

În plus, managerul de la FCSB a comentat afirmațiile lui Leo Strizu. Stoica a fost acuzat că ar avea probleme cu alcoolul. „Totul e inventat, e o minciună cap-coadă, nu e nimic adevărat, trăiește în altă lume. La chestia asta, a spus că Gigi nu m-a vrut pentru că m-am certat într-o emisiune cu el. Asta se întâmpla în 2002, eu m-am certat cu Gigi în 2007. Efectiv nu pot să comentez așa ceva.

Cred că ori e cineva în spatele lui care-l împinge să spună așa ceva, ori nu știu… Eu într-adevăr am trăit cât alții de vârsta mea în 4 vieți. Le-am făcut pe toate!

Eu nu eram cu alcoolul, foarte rar, sunt baliverne. Nu mai vreau să discut despre oameni din ăștia. L-am adus chiar împotriva lui Gigi”, a mai spus acesta.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed