Drama prin care a trecut un mare campion! Chiar legendarul sportiv a făcut dezvăluiri complete: ‘Am venit până la graniţa cu România’

Drama prin care a trecut un mare campion! Chiar legendarul sportiv a făcut dezvăluiri complete. Totul s-a întâmplat când visa să ajungă un mare luptător. Este vorba despre fostul campion mondial, Mihai Leu.

Din dorința de a face performanță în box, marele campion, Mihai Leu a fugit din România în 1987. În anul 1988 acesta a venit până la graniţa cu România pentru a-i vedea pe apropiații săi.

Mihai Leu a fugit din România pentru box

Campionul a plecat la Atena, apoi în Franța cu un TIR, ascuns într-o ladă. Mai apoi a ajuns în Germania, în portbagajul unui autoturism.

„Am avut o zi, m-am trezit într-o dimineaţă şi am venit până la graniţa cu România. Am stat două ore şi m-am uitat cum intră şi ies maşini din România. Mi-era un dor incredibil de casă. Se întâmpla în 1988. Înţeleg mulţi români care au plecat. Sunt ţări frumoase, dar nicăieri nu e ca acasă.

Sunt însurat cu Ana, care este italiancă. Am văzut de la bun început cât de mândră este că e italiancă. N-ai voie să zici ceva urât de Italia. A fost un exemplu că trebuie să mă mândresc că sunt român. Nu e perfect totul la noi, dar nu e nici în alte părţi.

De ce să nu ne dorim să fim şi noi mai buni? La început, toţi banii se duceau pe telefoane. Era greu de prins legătura. Nu aveam telefon acasă. Stăteam cu orele în cabina telefonică”, a relatat campionul național pentru AS.ro.

Mihai Leu, despre David Popovici

Leu a vorbit și despre ofertele venite din SUA pentru campionul David Popovici. Acesta a sugerat că rămânerea în România ar fi o variantă mai bună pentru sportiv.

„Este un sportiv extraordinar și eu cred că are șanse foarte foarte mari să devină un simbol al României. E foarte greu să spun eu ce aș face în locul lui fiindcă nu sunt în locul lui. El știe cel mai bine situația lui. Dar n-aș mai repeta niciodată experiența prin care am trecut plecând din țară.

Chiar vorbeam zilele trecute cu cineva și mi-a spus ce oferte a primit David Popovici din America. Părerea mea e că va rămâne în România. Am înțeles că sunt niște oferte foarte tentante, cu multe milioane. Dar eu cred că va rămâne în România. Categoric, la valoarea pe care o are, sunt convins să primește foarte multe oferte.

Chiar dacă nu va fi plătit la fel de bine ca un înotător american… totuși, majoritatea sumelor care vin în sportul de performanță vin din străinătate, de la companii din străinătate. Eu cred că va putea avea o viață extraordinar de frumoasă rămânând în România”, a mai adăugat Leu.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed