A trimis la spital doi copii! Mihai Leu s-a izbit de parapeți, la Super Rally Târgu Mureș

Mihai Leu a fost protagonistul unui incident nefericit astăzi pe pistă. Fostul campion mondial la box și campion național la automobilism a ieșit în decor în timpul calificărilor la Super Rally Târgu Mureș. Mihai Leu a lovit parapeții și a făcut și victime printre spectatori.

„La intersecţia Ştefan cel Mare cu Borsos Tamas, avut loc un accident. Un autoturism de curse condus de un bărbat, de 54 de ani (n.r. fostul campion mondial Mihai Leu), a acroşat un gard de siguranţă, rănind, totodată, doi minori, de 6 şi 8 ani, aflaţi după gard. Ambii copii au fost transportaţi la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc incidentul”, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş.

„A venit la limită, tare pentru această mașină. Mașina a glisat puțin, a controlat-o până un moment dat. Apoi a permis un derapaj mai accentuat și s-a oprit în acel gard pentru a nu da cu roata în bordură sau să nu piardă cursa.

Deși a ratat această manșă, sunt calificări și va concura probabil mai departe. Repet, este o fază de joc permisă pe circuit sau în circulație închisă, dar niciodată pe stradă!”, a explicat fostul campion Titi Aur la Antena 3.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed