Mihai Stoica s-a enervat cumplit. Managerul general al celor de la FCSB spune că există echipe în Liga 1 care nu ar fi trebuit să primească licență. Și asta pentru că nu pot respecta un standard minim atunci când vine vorba de gazon.
Echipa antrenată de Mihai Pintilii va juca, pe 5 martie, cu UTA Arad pe arena Francisc Neuman, iar gazonul se pare că nu va fi foarte bun. FCSB a avut probleme și etapa trecută în meciul cu FC Argeș, atunci când suprafața de joc le-a dat bătăi de cap fotbaliștilor.
Mihai Stoica, atac dur la șefii fotbalului românesc
Mihai Stoica îi atacă pe șefii fotbalului românesc și le cere să ia măsuri drastice.
„Sunt foarte îngrijorat când nu avem ocazii, iar dacă ieri (n.r. – duminică) făceam 2-2 nu mă supăram deloc. Terenul e execrabil şi ne aşteaptă un alt teren execrabil la Arad.
Nu ai cum să tolerezi să joci pe un asemenea gazon, iar stadionul din Arad e superb, poate preferatul meu. Soluţia e exact ca la instalaţia de încălzire sau ca la nocturnă. Nu ai nocturnă, nu joci în Liga 1. Nu ar trebui dată licenţa.
Problema gazonului e problema celor care dau licenţa. Nu se dă licenţă dacă gazonul nu se prezintă în condiţii bune, să nu se dea licenţa dacă nu funcţionează instalaţia de încălzire. Fă ceva!”, a spus Mihai Stoica, potrivit Orange Sport.