Gigi Becali nu a fost dat pe spate, până acum, de fostul dinamovist Deian Sorescu. I se părea că la Dinamo, Sorescu dădea randament mai bun. Marius Lăcătuș îi transmisese lui Pintilii că Sorescu ar fi mult mai bun dacă l-ar folosi pe postul pe care el făcea furori pe timpuri, adică ”aripă”.
Sorescu a început fundaș dreapta în Trivale, dar de la vestiare s-a întors atacant. A și marcat golul care la final a făcut diferența. ”Sunt bucuros că am luat cele trei puncte, a fost un meci greu, pe un teren greu, dar mă bucur că ne-am adaptat și am câștigat.
Nu vreau să mă gândesc după fiecare meci că suntem acolo, la sfârșit sper să fim bucuroși. A fost o săptămână grea, în care s-a discutat foarte mult poziția mea.”, și-a început Sorescu discursul, după meci, la Digi Sport.
”Am vorbit cu Pinti și i-am spus că voi da 100% pe orice poziție. Mi s-a spus că voi începe fundaș dreapta. Oriunde voi juca, stânga, dreapta, voi încerca să dau 100%. În play-off va fi altfel, punctele se înjumătățesc și va fi o luptă frumoasă.
Nu am simțit că am făcut pasul în spate, nici nu știam ce s-a întâmplat la gol. Încredere am în mine, cu siguranță orice reușită te ajută să fii mai încrezător”, a transmis Sorescu.