S-a aflat adevărul despre favoritul lui Gigi Becali! Verdict clar după FCSB-CSU Craiova. Nimeni nu se aştepta

S-a aflat adevărul despre favoritul lui Gigi Becali! Verdict clar după FCSB-CSU Craiova. Nimeni nu se aştepta. Aproape toată lumea a spus că Ştefan Târnovanu a greşit la golul egalizator din prelungiri.

Totuşi, portarul lui Gigi Becali este apărat de un fost goalkeeper. Este vorba despre Cristi Hăisan, fost portar la FC Vaslui în prima parte a anilor 2000.

S-a aflat adevărul despre favoritul lui Gigi Becali!

Hăisan îl apără pe portarul celor de la FCSB. Hăisan a enumerat calitățile pe care le-a remarcat la portarul de 22 de ani, militând pentru continuitate în cazul acestuia. „Îmi place Târnovanu. E generația asta foarte bună cu Târnovanu, Horațiu Moldovan, portari mai tineri, care fac acum pasul spre echipa națională. Mai e și Florin Iacob de la UTA. Sunt niște portari talentați.

E o diferență de statură între Târnovanu și Horațiu Moldovan, dar ce-mi place la Târnovanu e că e foarte agil, foarte rapid, îmi place că e curajos, își asumă răspunderea, chiar dacă mai greșește. Ce portar n-a greșit? Ce portar n-a ieșit greșit pe o centrare? Nu există portarul perfect!

Cum spunea și Lobonț, e foarte greu să judeci de pe margine prestația unui portar, în special când vine vorba de centrări. E vorba despre poziționare, anticipare, curaj. Nu doar «Ieși, bă, că ți-a dat ăla în 4 metri!». Ce ușor e de la televizor.

Dar când vine mingea aia cu o viteză de nu știu câte ori mai mare decât viteza ta de reacție, e greu”, a spus Cristi Hăisan, conform gsp.ro.

Fostul portar nu s-a oprit aici. „Eu cred și sunt convins că școala portarilor români e una foarte bună. Referitor la centrări, e vorba de feeling. Exact ca la piloții de curse, trebuie să ai feeling-ul când să depășești și când nu. Trebuie să ai un tempo, să te coordonezi foarte bine cu acel tempo, să coordonezi viteza ta de reacție cu viteza mingii.

Dar nu poți spune că nu e portar că nu iese pe centrări. Hai să vedem pe câte centrări iese Ter Stegen la Barcelona, hai să vedem pe câte centrări se iese în Anglia!

Din momentul în care a apărut acest tip de apărare în zonă, când ai un grup de jucători poziționați pe 7 sau 8 metri, este foarte greu, mai ales când adversarul atacă poarta…Trebuie să te coordonezi, să ieși printre adversari, să-ți ocolești și coechipierii tăi, să te intersectezi cu mingea în punctul X, să o și prinzi.

Eu am prins și perioada în care se făcea marcaj om la om, iar fiecare om avea în responsabilitatea lui un jucător. Am impresia că atunci era un pic mai mult spațiu în careu pentru portar. Se venea de undeva de la 14 metri, jucătorii nu stăteau ficși. Acum, prima linie stă undeva pe 7 metri. Mi se pare că e un pic dificil acum, cu acei jucători ficși care-ți blochează traiectoria.

Am impresia că este un pic mai dificil ca înainte, dar asta nu înseamnă că nu se poate ieși pe centrări. Tu îți asumi ceva! Îți părăsești poarta să te întâlnești cu mingea în punctul X. Dacă tu ai părăsit poarta și nu te-ai întâlnit cu mingea în acel punct X, e gol! Acum, mulți nu-și mai asumă riscul ăsta de a ieși. Zic: «Îi am pe ăștia patru care stau aici în zonă, lasă că dau ei». Cam așa se pune problema”, a mai spus Hăisan, conform sursei citate.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed