Fotbaliștii FCSB-ului au scos cifre uluitoare după victoria cu CFR. De exemplu, Deian Sorescu a atins 34,35 kilometri pe oră în timpul meciului din Gruia, Olaru a prins 18 sprinturi, iar Edjouma și Șut au adunat 12 kilometri fiecare de alergare.
Că au fost cifrele, că au vrut doar să-și enerveze adversarii, FC Voluntari, echipa susținută de finul lui Gigi Becali, primarul Florentin Pandele, a cerut control anti-doping.
Iar gsp.ro susține că asta s-a și întâmplat, imediat după ce s-a terminat meciul la stadionul „Anghel Iordănescu”. La control ar fi picat Deian Sorescu și Edjouma din echipa roș-albastră, respectiv Meleke și Vadim Rață de la Voluntari.
„Și Dinamo a cerut test antidoping la meciul cu noi și l-au prins pe al lor. Era cocaină ce-i drept, alte substanțe, dar l-au prins. Nu mai știu numele lui, dar îmi amintesc că era prieten bun cu Laurette Atindehou.
Cum să fie șicană? Dacă un club cere test antidoping, poate cere 15 jucători de la noi, dar trebuie să dea 15 jucători de la ei. Foarte frumos, dacă au bani să cheltuie, să facă. Am mai avut controale antidoping inopinante, dar mai rar în ultima perioadă”, a reacționat Mihai Stoica la OrangeSport., atunci când s-a aflat
„Sunt unii oameni care cred că dacă jucătorii unei echipe aleargă sunt dopați. Să-l controleze în fiecare zi pe Șut, omul aleargă câte 13 kilometri pe zi, asta e.”, a mai spus Meme la TV.